Motivarea instanței în dosarul BERBECEANU. Conspirația halucinantă care s-a pus la cale împotriva fostului șef al BCCOA Alba

1

„Este demonstrat dincolo de orice indoiala ca inculpatii au stiut ca Traian Berbeceanu este o persoana nevinovata. Dar au denaturat adevarul, ca sa il indeparteze de la sefia Brigazii de Combatere a Crimei Organizate.”

La aceasta concluzie au ajuns judecatorii in procesul celei mai controversate conspiratii din sistemul judiciar romanesc. Inalta curte a motivat astfel sentinta prin care doi procurori si un ofiter de politie ar putea fi trimisi dupa gratii pentru represiune nedreapta si abuz in serviciu.

Pe 30 iunie 2016, fostul sef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Muresan, a fost condamnat in prima instanta la 7 ani de inchisoare pentru represiune nedreapta si abuz in serviciu. Colegul sau, Nicolae Cean, de la Parchetul Alba, a primit doi ani cu executare pentru complicitate, iar ofiterul Alin Munteanu, de la BCCO Alba, 4 ani cu executare.

Cei trei i-ar fi inscenat un dosar comisarului Traian Berbeceanu, seful brigazii de Combatere a Crimei Organizate Alba. Iar acuzatiile ca i-ar fi ajutat pe diversi interlopi au culminat cu arestarea preventiva vreme de 33 de zile a politistului.

Dupa noua luni de la pronuntare, instanta suprema a dat publicitatii motivarea, un document de peste 800 de pagini, in care se face vorbire despre o conspiratie impotriva lui Berbeceanu.

“Inculpatii au actionat coordonat pentru obtinerea unor declaratii incriminatoare la adresa lui Berbeceanu, fiind folosite in tactica de ascultare metode nelegale, de formulare a unor intrebari sugestive, in perioade de stres ale martorilor, prin expunerea acestora la o zarva excesiva“, se consemneaza in sentinta.

Zeci de martori au dat declaratii in dosar, dar condamnarile se bazeaza si pe interceptari ale discutiilor telefonice. Intr-una dintre ele, politistul Alin Cean se bucura ca dupa inculpare Berbeceanu si-a pierdut calitatea de ofiter de politie judiciara si astfel nu mai avea acces la informatii.

Cean: Sa-l ierte Dumnezeu si sa-l hodineasca!
Opruta: Pe fiecare cum facem.
Cean: Exact ce i-am dorit, pantofi de lac si vata in nas….
Opruta: Cred ca Alin face chef, ha?!
Cean: Ar fi cazul, ca vrusei sa-l sun, cu pretenu, cu vecinu, cu Stelica. Hai sa-l sunam pe Alin, poate da de baut, bem si noi un sprit azi pe undeva.

Judecatorii instantei supreme sunt socati de tehnicile de manipulare folosite de colegii lui Berbeceanu – procurori si politisti – pentru a-l incrimina si elimina din sistem, odata ce comisarul de la crima organizata facuse numeroase rapoarte catre sefii de la Bucuresti in care ii acuza de pactizarea cu cei pe care ii anchetau.

“Procurorii Muresan si Muntean, dar si procurorul Cean, ar fi facut presiuni asupra a zeci de persoane, suspecti sau rude ale acestora, sa dea declaratii impotriva lui Berbeceanu. Martorii primeau promisiuni care vor avea diferite beneficii, altii, cercetati deja in dosare penale, favoruri judiciare in porpriile dosare, iar cei care refuzau sa coopereze erau amenintati”, se mai consemneaza in sentinta.

Daca sentinta Inaltei Curti de Casatie, data in prima instanta, va ramane definitiva, cei doi procurori si politistul condamnati nu numai ca vor ajunge la inchisoare, dar vor fi obligati si sa ii dea comisarului Traian Berbeceanu 100.000 de euro daune morale si peste 150.000 de lei daune materiale, din care majoritatea sunt salariile pe care ofiterul le-a pierdut in perioada in care a fost suspendat din functie.

stirile protv .ro

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top