Ioan Dîrzu : Guvernul PSD-ALDE lansează PROGRAMUL”Investește în tine”.

0

Un nou program guvernamental demarează luni şi se desfăşoară în parteneriat cu CEC. Mai exact, tinerii cu vârste între 6 și 26 de ani, înscrişi într-o formă de învăţământ, inclusiv cursuri de perfecționare, pot accesa un credit de până la 40.000 de lei.

Cei cu vârste între 26 și 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei.

Dacă persoana care apelează la acest fel de împrumut este salariat, poate contracta încă 20.000 de lei.

Dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de grație.

Banii pot fi folosiți pentru cheltuieli în educație, sănătate, investiții imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului.

Acest proiect este prevăzut în Programul de guvernare 2018-2020 și urmărește creșterea nivelului de trai al tinerilor aflați în perioada de școlarizare, prin susținerea financiară în vederea dezvoltării lor personale și profesionale. Ne-am obișnuit după 1989 ca doar cei foarte bogați să poată lua credite avantajoase, iar cei cu venituri mici să ducă o viață de chin pentru a-și putea plăti o școală, un tratament sau a-și cumpăra o locuință. Să trăiești decent, în România, a ajuns un lux, la fel și să poți accesa un credit, dar asta până la guvernarea PSD-ALDE.

PSD-ALDE și-a asumat să transforme creditele într-un instrument financiar accesibil persoanelor din clasa de mijloc, în special tinerilor, și să oprească băncile din România în a-și mai exploata clienții în urma unor clauze abuzive și oferte dezavantajoase. Dacă ”războiul cu băncile” de care ne acuză unii este prețul pentru demnitatea românilor, atunci, da, suntem într-un astfel de război și vom fi până când vedem că tinerii își pot lua credite în rate și dobânzi decente. Până atunci, ne revine obligația nouă, a statului, a Guvernului PSD-ALDE, să facem ceea ce băncile private nu vor să facă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top