Foto – 25 MARTIE – ZIUA POLIŢIEI ROMANE sărbătorită la Alba Iulia

0

Momente festive, porţi deschise, exerciţii demonstrative şi premierea câștigătorilor concursului de desene şi grafică „Polițistul – omul de lângă tine”. Sunt câteva dintre activităţile desfăşurate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, azi, 25 martie, de ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE 2016.    

IMG_0729

 Azi, 25 Martie, de Buna Vestire, Poliţia Română sărbătoreşte 194 de ani de tradiţie şi continuitate a activităţii, în slujba cetăţenilor.

În spiritul acestei sărbători, cadrele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au organizat momente festive şi acţiuni la care au participat, cu mic, cu mare,  cetăţeni ai judeţului.

Astfel, începând cu ora 9.00, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a avut loc o şedinţă festivă, ce a debutat cu intonarea imnului naţional, urmat de un moment de reculegere, în memoria poliţiştilor căzuţi la datorie.Comisar şef de poliţie Marius Ciuta, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, a evocat momentul aniversar, prin prezentarea temei „Poliţia Română între tradiţie şi provocările lumii contemporane”.

Puţin mai târziu, porţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-au deschis pentru a primi vizitatori.

Sute de elevi şi preşcolari ai unităţilor de învăţământ din Alba Iulia au admirat autospecialele de poliţie şi tehnica din dotare şi au putut afla mai multe despre munca de poliţie.

IMG_0675IMG_0661

Oaspeţii au fost spectatorii unui exerciţiu demonstrativ care a constat în interceptarea şi blocarea, în trafic, a unui autovehicul în care se aflau infractori periculoşi, traficanţi de droguri. Invitaţi de seamă ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost, în acest an, poliţişti din cadrul Centrului Chinologic „dr. Aurel Greblea” Sibiu împreună cu neînfricaţii „Alex”, „Amir” şi „Tor”, câini special antrenaţi pentru intervenţii specifice muncii de poliţie.

Demonstraţia s-a bucurat de un real succes, iar spectatorii şi-au exprimat încântarea, răsplătindu-i pe protagonişti, cu aplauze şi cu urări de „La mulţi ani!”

Succesul acestui exerciţiu s-a datorat şi implicării colegilor noştri de la Centrul Chinologic Sibiu, motiv pentru care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, le transmite, în mod public, mulţumiri şi îi asigură de disponibilitatea pentru colaborări viitoare.

Acţiuni de tipul ZIUA PORŢILOR DESCHISE, au fost organizate, de asemenea,  la poliţiile municipale Alba Iulia şi Sebeş şi la poliţiile oraşelor Ocna Mureş şi Baia de Arieş.

Activităţi dedicate Zilei Poliţiei Române au fost desfășurate de către toate subunităţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Un alt moment organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a fost premierea elevilor de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, care s-au implicat în concursul de desene intitulat „Poliţistul – Omul de lângă tine”.

IMG_0686

Alături de ei, au fost recompensaţi şi colegii lor din clasele mai mari, pentru participarea la proiectul „Violenţa este arma celor slabi”.

În realizarea acestor proiecte, elevii Liceului de Arte au fost îndrumaţi de doamna profesoară Alice Jurcoveţ.

La mulţi ani Poliţiei Române! La mulţi ani, tuturor poliţiştilor!

_DSC7640 _DSC7643 _DSC7657 DSCN6615 DSCN6623 DSCN6626 DSCN6630 DSCN6631 DSCN6635 DSCN6636 DSCN6637 DSCN6638 DSCN6640 DSCN6643 DSCN6644 DSCN6648 DSCN6649 DSCN6652 DSCN6655 DSCN6656 DSCN6876 IMG_0327 IMG_0575 IMG_0582 IMG_0605 IMG_0615 IMG_0624 IMG_0628 IMG_0630 IMG_0631 IMG_0632 IMG_0635 IMG_0640 IMG_0645 IMG_0648 IMG_0657 IMG_0660 IMG_0661 IMG_0669 IMG_0675 IMG_0685 IMG_0686 IMG_0729

Distribuie

Lasă un comentariu

Top