DNA, cu ochii pe “groparii” autostrăzilor. Cu ce se ocupă şefii de la Drumuri în loc să construiască şosele de mare viteză

2

Cazul recent de la DRDP Timiş, în care procurorii DNA au documentat un sistem de şpăgi bine pus la punct între transportatori şi angajaţii statului, arată că preocupările şefilor de la Drumuri sunt îndreptate exclusiv spre căpătuiala proprie şi, eventual, a şefilor de partid care i-au pus în aceste funcţii călduţe. La cum merg lucrurile în ţara noastră cu construcţia de autostrăzi, cazul de la Timiş nu este, cu siguranţă, unul singular, neregulile care ne ţin departe de un trafic civilizat aşteptând, doar, să fie scoase la lumină de procurori.

La DRDP Cluj, spre exemplu, sunt de notorietate aranjamentele pe care fostul director al instituţiei, Crina Lăpuşan, le făcea – la ordinele fostului său şef, celebrul Narcis Neaga, închizând ochii la neregulile din lucrările la drumuri executate de prietenii lui Neaga (director la vremea respectivă al CNAIR) şi, mai mult, găsind soluţii pentru a le deconta acestora, uneori în dispreţul legii, contracte cu probleme. Pentru a fi pe placul şefului de la Bucureşti, la numai 10 zile de la înscăunarea ei în funcţia de director al DRDP Cluj, Crina Lăpuşan a dispus – la sfârşitul lunii noiembrie 2018 – plata către Viarom Construct SRL a două facturi restante ce cumulau peste 5 milioane de lei. Chiar dacă, în aparenţă, decizia plăţii datoriilor cu pricina poate părea logică, ea venea la puţin timp după ce Curtea de Conturi a României constatase, în urma unui control efectuat la DRDP Cluj în acelaşi an, că firma cu pricina cauzase direcţiei regionale un prejudiciu de aproximativ 5 milioane de lei prin executarea defectuoasă, în perioada iunie 2016 – octombrie 2017, a unor lucrări la DN 1C şi DN 17. Mai mult, înainte să fie numită director DRDP Cluj, Crina Lăpuşan, în calitate de juristă a instituţiei, a certificat, printr-un document semnat chiar de ea, că VIAROM nu și-a făcut treaba și că, prin urmare, nu ar merita sumele cerute. Schimbarea bruscă de atitudine pare să fi fost indusă de cine altul decât fostul şef de la Bucureşti, Narcis Neaga, bun prieten cu administratorul VIAROM, Mircea Gheorghe Epure.

De altfel, decontările la ordinul lui Neaga par să fie criteriul după care au fost numiţi sau menţinuţi în funcţie şefii DRDP, un argument în acest sens fiind faptul că fostul director al regionalei, Radu Băruţă a fost suspendat din funcţie (în noiembrie 2018) după ce, întâmplător sau nu, a refuzat – printre altele – să facă plata celor două facturi restante către VIAROM. Argumentul lui Băruţă a fost, atunci, că s-ar impune mai degrabă o compensare a facturilor respective cu suma stabilită ca prejudiciu de Curtea de Conturi. Narcis Neaga nu a ţinut cont nici de argumentul lui Băruţă, nici de constatările Curţii de Conturi şi şi-a pus la Cluj director mai obedient.

Contract cu dedicaţie pentru TRAMECO

De tratament preferenţial a avut parte şi firma TRAMECO, administrată de bihoreanul Beneamin Rus. Cu ajutor din partea lui Narcis Neaga şi Crina Lăpuşan, societatea a urmărit să obţină plata a aproximativ 2 milioane de lei pentru lucrări de remediere în regim de urgenţă a alunecărilor de teren din martie 2018 pe DN 76 (în zona localităţii Criştiorul de Jos, judeţul Bihor). Aceste lucrări fuseseră încredinţate firmei de fostul director, Băruţă, deşi DRDP Cluj nu avea procedură pentru atribuirea lor. Din cauză că lucrările au fost executate prost, o nouă alunecare de teren a avut loc în aceeaşi zonă în februarie 2019. Mai mult, pentru a-şi arăta generozitatea faţă de firma bihoreană, Neaga şi protejata lui au dispus urgentarea întocmirii expertizei lucrărilor rămase de executat ulterior rezilierii contractului dereabilitare a DN 76, tronsonul Vârfurile – Ştei, încheiat cu CONSTRUCT MOD SRL şi având firma TRAMECO subantreprenor. Beneamin RUS a tras sfori să obţină şi acest nou contract în valoare estimată de peste 75 milioane de lei (aflat încă în licitare), deşi lucrează cu opinteli pe lotul 3 al Autostrăzii Transilvania, Biharia-Borş.

Miza acestui ajutor de nădejde dat de tandemul Neaga – Lăpuşan a fost obţinerea sprijinului politic din partea liderilor PSD Bihor, cu care Beneamin Rus este bun prieten, ce i-a permis Crinei LĂPUŞAN de la DRDP Cluj să rămână în funcţie până în noiembrie 2019. De altfel, cei doi au fost văzuţi în repetate rânduri “curtându-i” pe Ioan Mang, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mihaiu, prefectul judeţului Bihor, precum şi pe omul de afaceri Mircea Govor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Satu-Mare (în perioada august 2009 – iunie 2016), toţi cu conexiuni în fostul arc guvernamental.

În prezent, aceasta caută “noi prieteni” cu influenţă în actuala guvernare pentru a obţine din nou desemnarea la conducerea direcţiei regionale.

foto : Bihoeanul

Firma lui Beneamin Rus, abonate la contracte cu DRDP Cluj (FOTO Bihoreanul)                         

Cine este Crina Lăpuşan

Până să fie numită director interimar al DRDP Cluj, Crina Lăpuşan a fost şefa Departamentului Juridic şi reprezentant legal al direcţiei, funcţie din care fusese demisă în octombrie 2016 (fiind invocată reorganizarea companiei naţionale – CNADNR s-a transformat în CNAIR) şi pe care a recâştigat-o, în instanţă, un an mai târziu.

În perioada în care Crina Lăpuşan s-a aflat la conducerea direcţiei, mass media a semnalat, în repetate rânduri, că drumurile din administrare sunt prost întreţinute, că materialele de deszăpezire sunt ca inexistente şi că pe şantierele regionalei utilajele ruginite dorm în nepăsare. S-a scris şi despre lucrări plătite şi neexecutate, despre asfaltul prea subţire şi despre prietenii cu contracte pe bani puţini legate confidenţial de acte adiţionale pe bani mulţi.

În ultima perioadă, se vorbeşte tot mai insistent de o posibilă revenire a Crinei Lăpuşan la conducerea direcţiei, la acelaşi reviriment sperând şi “sprijinul” şi partenerul ei de nădejde, Narcis Neaga.

Distribuie

2 comentarii

  1. Orina Iana în

    Doamna Crina Lăpușan este pur și simplu hăituită și denigrată prin organe de presă locale (multe obscure) în urma unui conflict cu o colegă de serviciu și rudă prin alianță (mama unei finuțe), cea care a moșit demiterea Crinei în 2016 ca să îi ia locul, si care se teme de atunci că va fi abțiguită grav profesional . Deocamdată atât.

Lasă un comentariu

Top