Acuma răsfoiți: TRAMECO

Actualitate

0

Redacția Opinia Transilvană a publicat un articol legat de afacerile celor din DRDP Cluj și a modului în care banii alocați dezvoltării infrastructurii sunt deserviți firmelor de casă. La scurt timp am avut reacții chiar din partea fostului director al CNAIR care a negat cu desăvârșire orice implicare în dezvăluirile făcute de redacția noastră. Printr-un drept la replică, întins pe 9 pagini, Narcis Neaga a dezmințit orice implicare în afacerile DRDP Cluj.

Actualitate

2

Cazul recent de la DRDP Timiş, în care procurorii DNA au documentat un sistem de şpăgi bine pus la punct între transportatori şi angajaţii statului, arată că preocupările şefilor de la Drumuri sunt îndreptate exclusiv spre căpătuiala proprie şi, eventual, a şefilor de partid care i-au pus în aceste funcţii călduţe. La cum merg lucrurile în ţara noastră cu construcţia de autostrăzi, cazul de la Timiş nu este, cu siguranţă, unul singular, neregulile care ne ţin departe de un trafic civilizat aşteptând, doar, să fie scoase la lumină de procurori.