Consiliul Județean Alba a finalizat contractul de furnizare echipamente de colectare selectivă pentru proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor”

0

containere alba iulia

Consiliul Judeţean Alba a finalizat contractul de furnizare a echipamentelor de colectare selectivă, unități de compostare individuală și containere pentru fluxurile speciale de deșeuri din cadrul proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”. Valoarea contractului s-a cifrat la 10.063.967,68 lei și s-a derulat în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2015. Furnizorul Europlast România SRL Oradea a livrat în această perioadă în toate cele 78 unități administrativ-teritoriale din județ următoarele tipuri de echipamente:

Containere pentru colectarea deşeurilor de hârtie şi carton (1,1 mc) – 1.448 buc

Containere pentru colectarea deşeurilor de plastic şi metal (1,1 mc) – 1.441 buc  Containere pentru colectarea deşeurilor de sticlă (1,1 mc) – 1.486 buc

Unităţi de compostare individuală – 16.133 buc

De asemenea, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Galda de Jos au fost livrate containerele destinate fluxurilor speciale de deșeuri:

Containere pentru colectarea deşeurilor periculoase menajere (16 mc) – 13 buc

Containere pentru colectarea deşeurilor voluminoase (15 mc) – 23 buc

Containere pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (30 mc) – 9 buc.

Echipamentele pentru colectarea separată a deșeurilor și unitățile de compostare individuală au fost predate de Consiliul Județean primăriilor de municipii, orașe și comune. Containerele destinate colectării separate vor fi păstrate de către autoritățile locale până la predarea către operatorul sau operatorii de salubritate ce vor fi desemnați, în prima parte a anului 2016, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Salubris Alba” pentru a desfășura activitatea de colectare și transport a deșeurilor în cele patru zone ale județului. Unitățile de compostare individuală vor fi predate gratuit de către primării către beneficiari, respectiv gospodării individuale din localitățile rurale. Prin intermediul acestor echipamente, deșeurile biodegradabile (resturi menajere și vegetale) vor fi transformate într-un îngrășământ bogat în nutrienți, denumit compost, ce va putea fi utilizat în agricultură. Containerele destinate colectării deșeurilor menajere periculoase, voluminoase și echipamentelor electrice și electronice vor deservi în activitatea operatorului ce va fi desemnat de Consiliul Județean pentru a gestiona CMID Galda de Jos și stațiile de transfer de la Tărtăria și Blaj.

Consiliul Judeţean Alba implementează proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” cu o valoare de 212.015.115 lei, fără TVA. Suma eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 188.313.589 lei. Informații complete despre proiect pot fi obținute pe site-ul www.ecoalba.ro.

 

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS Mediu

containere alba iulia containere blaj

Distribuie

Lasă un comentariu

Top