Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”: ZIUA CULTURII NAȚIONALE la 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

0

Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” și Consiliul Judeţean Alba vă invită să sărbătorim împreună ZIUA CULTURII NAȚIONALE, la Sediul Administrativ al Judeţului Alba din Cetatea Alba Carolina, un eveniment dedicat împlinirii a 175 de ani de la nașterea marelui poet MIHAI EMINESCU, cel mai important simbol al literaturii române.

Programul aduce în prim-plan artă, muzică și poezie inspirate de opera si personalitatea poetului național, conturând un omagiu cultural unic.
Programul evenimentului:
ora 16:00- Expoziţia de pictură și grafică ,,UNIVERS EMINESCIAN”
Expoziţia reunește lucrări realizate de tineri artiști plastici inspiraţi de universul poetic eminescian: Isadora Ardelean, Diana Maria Oros, Iulia Togan, Liana Stănescu, Irina Cezara Lupsa, Elizabeth Theiss, Denisa Bota
Curator: prof.dr.Ioana Raica

ora 17:00-Recital ,,PE URMELE LUI MIHAI EMINESCU”
Un moment artistic de excepţie, in care tineri solişti vocali și pianiști talentaţi redau prin muzică emoția şi profunzimea operei eminesciene.
Solişti vocali: Raluca Maria Imbre, Alexandra Salcudean, Alexandra Brate, Isabela Albu, Lorena Mondoc, Irina Codrea, Tania Triff
Interpretează la pian: Culda Alexandru, Dreghiciu Irina, Tudor Haţegan, Buda Cristian, Karla Gerngross
Coordonatori: prof. Emanuel Totor, prof. Ovidiu Țăran, prof. Marinela Popa

ora 18:00~ Recital cameral ,,MAI AM UN SINGUR DOR”
Un program muzical dedicat creaţiilor compozitorilor români pe versuri de Mihai Eminescu, oferit de artişti de renume, în program: lieduri pe versuri de Mihai Eminescu compuse de Nicolae Bretan, Guilelm Şorban, Gheorghe Dima, Sabin Drắgoi, Doru Popovici și Eugen Doga
Interpreţ: GEORGETA PLUTĂ (soprană) și ANDREI DRAGOMIR (pian)

Intrarea este liberă. Vă așteptăm să celebrăm împreună valorile culturale româneşti și să pătrundem în universul artistic inspirat de Mihai Eminescu!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top