Revoluția română de la 1848, a cuprins întreg teritoriul actual al județului Alba, putem spune că nu a fost oraș, comună sau sat, să nu aibă loc lupte între ²legiunile² românești conduse de „Crăișorul Munților” Avram Iancu, sau de prefecții din subordinea acestuia.
Vom vorbi în cele ce urmează despre un eveniment din timpul revoluției de la 1848, unul care din păcate, trebuie să o spunem, nu ne face cinste.
În 24 octombrie 1848, unui număr de peste 600 maghiari, sunt uciși pe câmpia de la Presaca Ampoiului, de către trupele trupele românești, conduse de Petru Dobra.
La Blaj în 15 septembrie 1848, s-a hotărât ca românii au “dreptul să-şi înfiinţeze în puterea dreptului acordat tuturor popoarelor monarhiei, o gardă naţională românească pentru a menţine şi siguranţa în cercurile şi satele româneşti şi pentru, a se apăra împotriva terorismului maghiar. (4)
Situaţia înainte de masacru
La 15 martie 1848 a izbucnit revoluţia paşoptistă în Ungaria, care dorea să se rupă de Imperiul Habsburgic. La 21 martie ajung în Transilvania primele veşti despre revoluţia de la Budapesta, iar maghiarii din Ardeal sunt cuprinşi şi ei de suflul revoluţionar din Ungaria. În scurt timp ei ajung să ceară unirea Transilvaniei cu Ungaria, în cadrul programului revoluţionar maghiar din Ardeal, fără să ţină cont de solicitările naţiunilor conlocuitoare, românii şi saşii. Lupta politică a naţiunilor locuitoare în Transilvania se intensifică pe parcursul anului 1848, organizându-se adunări naţionale ale maghiarilor, secuilor, românilor şi saşilor, fiecare naţiune ridicând la arme gărzi naţionale, pentru a se apăra una împotriva celeilalte în caz de nevoie. Maghiarii şi secuii cer unirea Transilvaniei cu Ungaria şi dezlipirea de Imperiul Habsburgic, românii şi saşii cer drepturi naţionale, care vor ajunge să primeze faţă de solicitările sociale pe care le aveau (ştergerea iobăgiei, în principal).
La 10 octombrie Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, publică la Pesta o proclamaţie „către poporul valah”. Tonul său este ameninţător, în urma victoriei armatei maghiare împotriva sârbilor răsculaţi. Proclamaţia către români cere acestora ca în opt zile să revină la ordine şi la supunerea autorităţilor maghiare revoluţionare care le înlocuiseră pe cele imperiale austriece şi se încheie astfel:
„ „Altminteri, pe Dumnezeu din ceruri, care apără dreptatea, capetele vinovaţilor vor suferi severitatea neînduplecată a legii. Viteaza noastră armată, care a împrăştiat de curând o hoardă de trădători şi tâlhari, va porni împotriva voastră şi atunci vai de oricare turbulent de trei ori vai de toţi instigatorii. Ar fi fost mai bine să nu vă fi născut, deoarece nimeni nu va avea parte de milă şi indulgenţă. Dar şi până atunci s-a dat ordin poporului maghiar şi secuiesc să se ridice ca o furtună şi să măture gunoiul ingrat care se răscoală împotriva libertăţii patriei sale şi nu se îngrozeşte a deveni ucigaşul mamei şi fraţilor săi. Ungurii şi secuii să se ridice în masă, exterminând pe toţi trădătorii şi rebelii neascultători. Cui i-e dragă viaţa şi ţine la averea sa, să ia aminte acest ultim cuvânt al îndemnului binevoitor, altfel va plăti scump. I se va lua pământul, pentru a fi împărţit între fiii credincioşi ai patriei, iar el va muri în spânzurătoare sau de focul armelor. Păziţi-vă, de aceea, fraţi români, şi nu vă atrageţi urgia pedepsei!””
Este semnalul declanşării războiului civil în Transilvania. Folosindu-se de un ordin imperial care prevedea dezarmarea gărzilor naţionale maghiare, miliţiile române, în cooperare cu armata regulată austriacă, trec la îndeplinirea acestui ordin în toată Transilvania.
În baza acestui drept Petru Dobra înfiinţează în oraşul Zlatna, o gardă naţională românească, care în 15 octombrie 1848 îl proclamă conducătorul ei. La 18 octombrie baronul Puchner, comandantul trupelor austriece din Transilvania, ordona gărzilor naţionale româneşti să dezarmeze gărzile maghiare. Începând cu 21 octombrie 1848 acest ordin a fost pus în aplicare, operaţiunea în zona Munţilor Apuseni începând-o Avram Iancu la Abrud.
Situaţia în Zlatna
Sub conducerea directorului cameral Nemegyei János, care conducea minele de aur din localitate, populaţia maghiară ridică sub arme o gardă naţională de cca 300 combatanţi. În acelaşi timp, şi românii din zonă înfiinţează propria lor gardă naţională, sub conducerea prefectului Petru Dobra. În Zlatna, maghiarii au dat jos drapelele imperiale şi le-au înlocuit cu cele maghiare, declarându-se întru totul ca fiind de partea revoluţiei maghiare.
Din proprie iniţiativă, fără a primi nici un ordin, miliţiile româneşti din jurul Zlatnei iau iniţiativa de a dezarma garda naţională maghiară din oraş, inspirate probabil de dezarmarea gărzilor naţionale maghiare din alte localităţi din Transilvania.
La 22 octombrie miliţiile româneşti cer gărzii naţionale maghiare să depună armele şi să înlocuiască drapelele maghiare cu cele imperiale.
În seara zilei de 22 octombrie 1848 în localitate pătrunde vestea că la bariera oraşului (podul din Pauli) se găseşte staţionat un lagăr de români. La această veste garda naţională maghiară îşi ocupă locurile de luptă. A doua zi, la 23 octombrie 1848 dimineaţa, gărzile naţionale româneşti intră în oraş şi se îndreaptă spre primărie. Din ordinul lui Nemegyei se formează o comisie pentru a parlamenta cu conducătorii acestora. Din partea gărzii naţionale maghiare iau pare Nemgyei, Csaszar, Anghel, Popa, Lukas, Iank Ion a lui Login, Knoppler şi Iuliu Bartha, iar din partea gărzilor naţionale româneşti, Petru Dobra, Ioan Nobili şi preotul Milidon.
Această comisie avea să discute condiţiile predării armelor de către garda naţională maghiară, precum şi să aştepte un răspuns din partea comandamentului militar austriac de la Alba Iulia.
Comisia fiind înfiinţată şi tratativele începând, lăncierii români s-au aşezat în piaţa oraşului, iar garda naţională maghiară a lăsat armele deoparte. Toată lumea credea că situaţia va fi liniştită şi că nu se va ajunge la luptă.
Izbucnirea conflictului/Armistițiu încălcat de unguri
În jurul orei prânzului din ziua de 23 octombrie, lăncierii români au început să mănânce merindele aduse de acasă, fiind postaţi în continuare în piaţa oraşului. În jurul orei 13, pe turla bisericii catolice a fost arborat un drapel negru, mortuar, ceea ce a băgat groaza în lăncierii români, care imediat s-au gândit la trădare. Acest drapel a fost arborat în încercarea de a înlocui drapelele maghiare cu cele imperiale, conform cererii românilor. Neavând drapele imperiale la dispoziţie, cineva a luat decizia neinspirată de a arbora în loc drapelul mortuar al bisericii.
În oraş, pe lângă garda maghiară a acestuia, se aflau şi gardişti maghiari din alte localităţi. După unele relatări, doar gardiştii din primele rânduri ar fi depus armele, pentru a-i induce în eroare pe români că le vor preda, în timp ce gardiştii din rândurile din spate, care erau din alte localităţi, nu s-au dezarmat. La ordinul lui Nemegyei János, în jurul orei 13, gardiştii maghiari din rândurile din spate au deschis focul asupra lăncierilor români nebănuitori, care mâncau liniştiţi în piaţă. Opt până la zece lăncieri au rămas morţi pe loc, în timp ce ceilalţi au luat-o la fugă în dezordine.
Desfăşurarea conflictului
După ce au fugit din oraş, speriaţi de atacul prin surprindere al gărzilor naţionale maghiare, românii s-au regrupat pe dealurile din împrejurimi. Înfuriaţi de atacul neaşteptat, ei au pornit din nou asupra oraşului.
Odată intraţi în oraş, au început să îi ucidă pe locuitorii care le ieşeau în cale, în acelaşi timp punând foc clădirilor şi caselor maghiare. Maghiarii înşişi dăduseră foc edificiilor româneşti (topitoria împărătească, biserici românești), în speranţa că românii vor încerca să stingă incendiile şi vor renunţa la atacarea şi urmărirea lor.
Între fuga românilor şi revenirea lor în oraş, Nemegyei a organizat retragerea civililor şi gărzilor maghiare spre Alba Iulia, ştiind că a declanşat un eveniment grav. Coloana maghiarilor fugari a fost urmărită de lăncierii prefectului Dobra.
Ajunşi din urmă şi înconjuraţi de ţăranii români din satele învecinate, toţi maghiarii au fost dezarmaţi şi împreună cu civilii capturaţi au fost puşi sub pază, la Pătrânjeni.
A doua zi, 24 octombrie 1848, ţăranii români din satele din jurul Zlatnei (Gura Ampoitei, Tăuţ, Găureni, Meteş, Poiana, Presaca, care participaseră la dezarmarea gărzii naţionale maghiare din Alba Iulia), sub influenţa evenimentelor din ziua anterioară, i-au masacrat pe maghiarii pe care îi păzeau.
Acest masacru a avut loc în apropierea localităţii Presaca. Furia ţăranilor a fost atât de mare, încât mai multe zile după aceasta, călători care treceau prin zonă le-au căzut victime.
La 26 octombrie 1848 prefectul Avram Iancu reuşeşte să ajungă la Zlatna, după ce aflase de gravele evenimente ce au avut loc aici. El a dat dispoziţii ca toţi maghiarii care supravieţuiseră masacrului să fie transportaţi la Abrud, pentru a fi protejaţi de posibile viitoare excese ale românilor din zonă.
Rezultatele şi urmările masacrului
În atacul iniţial al maghiarilor au fost ucişi 8-10 lăncieri români. Nu se cunoaşte numărul celor care eventual au fost ucişi în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, nici a celor care vor fi fost răniţi.
Numărul maghiarilor morţi (civili şi gardişti, femei, copii şi bărbaţi, de cele mai diferite vârste) în cele trei zile, cât a ţinut masacrul, variază de la peste 300, în sursele româneşti, la peste 500-600 în sursele maghiare. Nemegyei János, conducătorul maghiarilor din Zlatna, a fost ucis în aceste zile. El este considerat responsabil de desfăşurarea tragică a evenimentelor de la Zlatna.
Lukács Béla (1847-1901), ajuns în Imperiul Austro-Ungar ministru şi director al Căilor Ferate Maghiare, a fost salvat de doica sa, româncă, având în acele zile vârsta de un an. Unele surse spun că ar fi fost salvat de câteva ţărănci românce din zonă. Pe atunci avea vârsta de 3 ani.
După încheierea revoluției de la 1848, Lukács Béla ajunge să ocupe funcția de ministru al Transporturilor, în administrația Imperiului Austro – Ungar. În semn de recunoștință, pentru salvarea vieții de către poporul român, din timpul evenimentelor tulburi din 1848, acesta construiește calea ferată care leagă Zlatna de municipiul Alba Iulia.
Avram Iancu a fost învinuit de către inamicii săi, după terminarea revoluţiei paşoptiste din Transilvania, că a fost autorul masacrului. Toate sursele indică însă că el nu a avut cunoştinţă de planul de dezarmare a gărzii naţionale maghiare din Zlatna. Masacrul care a avut loc după evacuarea Zlatnei de către maghiari a fost înfăptuit de masele de ţărani români în absenţa oricărui conducător al miliţiilor româneşti.
În timpul asediului care a avut loc pe durata celor două zile, 23 și 24 octombrie 1848, orașul Zlatna a fost incendiat de către trupele maghiare de o parte, și de cealaltă de ²legiunile² românești. Ard în acele zile clădirile topitoriile de metal ale fiscului și instalaţiile domeniului erarial, a minelor și a unor persoane particulare.
Valoarea totală a pagubelor ridicându – se la valoarea totală de 1 milion de guldeni (a fost moneda națională folosită în Țările de Jos din 1279 până la 28 ianuarie 2002, când a fost înlocuită de euro).
În amintirea celor care și -au pierdut viața în acele zile fatidice, ale anului 1848, în anul 1899, Lukács Béla, a ridicat un monument funerar.
Acesta are gravat pe el însemnele statului maghiar, alături de două inscripții: „PAX și 1848 – 1898”, având o înălțime de 5 metri.
