Alba Iulia, Blaj și comuna Ciugud, rămân în carantină, pentru o perioadă de 7 zile. Cugirul și Vințul de Jos, rămân și ele în carantină

0

Carantina în municipiile Alba Iulia, Blaj și comună Ciugud a fost prelungită cu șapte zile, începând de marți, de la 00.00.

De asemenea, tot de marți, de la aceeaşi oră, a fost prelungită măsura carantinei zonale, și pentru orașul Cugir și localitatea Vântul de Jos.

Potrivit Instituției Prefectului Alba, motivul prelungirii carantinei, este aceea că la nivelul acestor localități, rata de incidență a cazurilor de infecție cu COVID – 19 a rămas una ridicată, iar ²măsura carantinării nu şi-a atins scopul”.

La expirarea celor 14 zile de carantină instituite pentru UAT-urile Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Cugir, Abrud și Ciugud, DSP Alba a întocmit şi a înaintat spre INSP, în data de 29.11.A.c., Analizele de risc aferente acestor UAT – uri cu propuneri de carantină parțială respectiv intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției cu SARS COV 2 în funcție de incidența cazurilor de îmbolnăvire înregistrată pentru fiecare UAT în parte.

INSP a avizat favorabil aceste analize cu excepția UAT – ului Cugir (incidentă 6,50) pentru care a şi dispus măsura carantinării (stabilită prin HCJSU nr. 78 din data de 30.11.2020).

Prin recomandarea din partea INSP de revizuire a analizelor întocmite pentru UAT – urile cu incidenta mare (Blaj – 10,01, Alba Iulia – 8,29, Ciugud – 10,72) specialiştii DSP au revizuit şi au retransmis analizele respective.

În urma acestor aspecte, INSP a formulat avize de ridicare carantină cu următoarele precizări:

– Scopul carantinarii nu şi-a atins scopul;

– Acumularea unui scor mai mare pentru criteriile majore;

– Rata de infectare se menține peste nivelul de alertă;

– Presiunea pe sistemul de îngrijiri rămâne mare, gradul de ocupare al paturilor, atât pe secţiile AŢI cât şi pe secţiile COVID depăşind peste 90 %.

– Este preconizata o descreştere în următoarele zile urmată apoi de reluarea unui trend ascendent;

– Reanalizarea în cadrul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Alba.

În data de 30.11.2020, Comitetul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţa extraordinară a aprobat prin HCJSU nr. 79 mai multe măsuri restrictive pentru localităţile cu incidență crescută (Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Ocna Mureş, Abrud, Ocna Mureş, Teiuş, Almaşu Mare, Berghin, Câlnic, Ciugud, Crăciunelu de Jos, Garda de Sus, Noşlac, Rimetea, Roşia Montana, Sâncel, Sântimbru, Săsciori şi Şugag) în acord cu HG nr. 967/2020 – privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14.11.2020.

Având în vedere Avizele transmise în data de 30.11.2020, respectiv recomandările INSP referitor la faptul că „măsura carantinarii nu şi-a atins scopul” la nivelul CJSU Alba s-a luat decizia reanalizării aspectelor sesizate şi supunerea la vot a propunerii de prelungire cu 7 zile a măsurii de instituire a carantinei pentru UAT-urile cu incidentă mare, respectiv Blaj, Alba Iulia şi Ciugud.

Această decizie de reanalizare are la baza inclusiv faptul că în municipiul Alba Iulia este preconizata o afluenţă mare de public ocazionată de sărbătorirea zilei naţionale a României, fapt ce ar reprezenta un element de risc suplimentar de infectare cu noul coronavirus atât pentru locuitorii uat-urilor vizate cât şi pentru persoanele care vin din alte localităţi.

În urma votului exprimat în cadrul CJSU Alba, s-a luat hotărârea de prelungire cu 7 zile a acestei măsuri, pentru UAT-urile Alba Iulia, Blaj şi Ciugud, măsura luată cu scopul de protecţie a populaţiei precum şi de atenuare a impactului asupra sistemului sanitar dar şi pentru continuarea trendului descendent înregistrat din perioada de carantină până la atingerea unui nivel de risc acceptabil², se arată în comunicatul de presă, transmis de către Instituția Prefectului Alba.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top