…cu lipsuri, cu izbânzi copilărești, cu nerăbdare, cu bucurie, cu grija mamii, cu ulița nefrământată, cu chipul bunicii mele netulburat de colbul vremurilor…
Sărbătorile copilăriei mele sunt cele mai frumoase trăite până acum, senine, făr’ de griji, în așteptarea anilor necunoscuți…Satul nu se lăsase tulburat de lumea de dincolo de el…
Am crescut într-o bătătură de oameni care nu au avut mult în pungă, însă au avut mult în suflet, oameni cu frică de Dumnezeu și dragoste pentru obiceiurile pământului. Sărbătoarea Invierii în lumea satului era prilej pentru tot omul să își primenească ograda, să își rânduiască casa, să își vadă de suflet. Primăverile care aduceau taina Invierii în cătunul de sub strașina Parângului aveau ceva din poveștile cu oameni buni…
În Săptămâna Patimilor era forfotă-n Slătinioara, bărbații prin ogradă, care cu securea, care cu lopata, care dupa oi, care cu grebla . Îmi aduc aminte de mama, „mica”, așa îi spuneam, cum gălbenea podelele cu galus în Joia Mare, freca laboșele cu cenusă, băga colacii-n ler….
Ouăle se feșteau întotdeauna în coajă de ceapă, luciul era dat cu o bucată zdravănă de slănină…Le ’cercam în dinți, pe cele tari le puneam deoparte pentru nedeile unde urma să merg, cele mai slabe le dădeam de pomană. În zilele în care părinții ”descurcau” gospodăriile, noi copiii din sat, gură cască-n uliță: ba cu Ion al lu’ Petrică și cu sor-sa Ana, ba cu Rafila lu’ Luca și cu Leana, ba cu Maria lu’ Ionuț, ba cu Mitu, văru’ meu.
În Joia Mare erau ”aujmariile”. Făceam focul afară în bătătură, din vreascurile amnistuite din ogradă… Din Călinești pănă-n Oprinești, în Galațeni, peste tot, la toată bătătura ardea căte un foc, iar noi copiii strigam, care mai de care: „Aujmaria! Aujmaria! Aujmariamaaaaa!”…Satul sălta bucurându-se parcă, de bucuria noastră…
Încet, tainic se apropia Învierea. Sâmbăta către seară mergeam la biserică după Paști, fiecare cu traista lui. Paștile, pâine sfințită cu vin trebuiau musai aduse de un copil curat, sau de un om bătrân. Peste sat se lăsa noaptea…Primeniți, porneam spre biserică, ascultam slujba, luam lumină, mă bucuram ca un copil, că doar copil eram… În dimineața de Paști toți ai casei ne așezam la masă.
Ce bucate mai făcea mama: miel în unt, pască, drob, zamă acrită cu macriș…Ce vremuri, ce sărbători și câtă Înviere în copilăria mea…Mama, odihnește-te în pace…Îți mulțumesc pentru ca m-ai învățat să trăiesc Învierea, să prețuiesc sărbătorile și să îmi fac cruce… (in foto sunt eu cu mama-n lunea Pastelor la nedeie-n Scaunis )
