România nu se destramă din lipsă de frumusețe, resurse sau oameni capabili. România se destramă din altceva, mai toxic și mai greu de recunoscut: din oboseală. Iar această oboseală nu e a țării – e a noastră.
O oboseală născută din promisiuni trădate, din cinismul clasei politice, din nepăsarea colectivă, din fuga continuă după o viață normală pe care mulți au găsit-o doar peste granițe.
România, mai reziști?
Îți tremură vocea, și pe bună dreptate. Pentru că nu te mai doare doar ce ți se întâmplă, ci faptul că oamenii tăi au început să creadă că nu se mai poate schimba nimic.
O țară nu moare de foame. Moare de indiferență.
Adevărul e crud: România nu a fost niciodată atât de bogată și, în același timp, atât de golită de speranță.
Orașele se modernizează fără să evolueze. Drumurile se repară ca să se refacă iar peste câteva luni. Școlile se renovează doar pe hârtie. Spitalele se inaugurează cu panglică, apoi se închid cu scuze. Și nimeni nu răspunde. Nimeni.
În trenurile pline spre Vest nu pleacă trădători. Pleacă răniți.
Nu-i mai judeca pe cei care pleacă. Ei nu fug de România. Fug de nedreptate, de umilințe, de promisiuni goale. Fug pentru că și-au dat seama că, uneori, e mai simplu să reconstruiești viața de la zero într-o țară străină decât să încerci să îndrepți o țară întreagă care pare să nu vrea să fie îndreptată. Și totuși, plecarea lor te sfâșie, România.
Țara aceasta nu cere eroi. Cere oameni treji.
Îți trebuie curaj nu ca să mori pentru România, ci ca să trăiești aici fără să devii imun la mizerie, fără să te obișnuiești cu minciuna, fără să îți pierzi nervii, speranța și demnitatea.
Țara aceasta are încă mii de oameni buni, corecți, educați, care luptă în tăcere. Dar ei sunt împinși la margine de un sistem care a devenit expert în a sufoca exact ce ar trebui să protejeze.
România mai rezistă? Da, dar e la limită.
Nu din cauza crizelor externe. Nu din cauza Europei. Nu din cauza trecutului. Ci din cauza unei lupte interne, tăcute și devastatoare:
Indiferența contra viitor.
Fiecare zi în care tăcem e o zi câștigată pentru cei care trăiesc din haos.
Fiecare zi în care ne înfuriem, ne implicăm, votăm responsabil, construim și nu ne mai lăsăm păcăliți e o zi câștigată pentru țară.
România, mai reziști?
Încă da. Dar simți cum genunchii îți tremură.
Și nu pentru că ești slabă. Ci pentru că prea mulți dintre cei care ar fi trebuit să te apere te-au vândut pe bucăți.
Întrebarea reală, cea care ar trebui să ne ardă pe toți, e asta:
Nu dacă România mai rezistă. Ci dacă noi mai suntem în stare să o ridicăm înainte să cadă de tot.
