Un număr mare de dosare au fost invalidate la concursurile organizate și desfășurate la C.F.I.C Orăștie. Cel mai probabil în urma controlului efectuat de superiorii de la DGMRU la sfârșitul lunii Ianuarie 2019 cu privire la audierea comisiilor stabilite pentru aceste concursuri.
Surse din cadrul C.F.I.C. spun că a fost verificat fiecare dosar în parte depus pentru participarea concursul de ocupare a postului de agent sau ofițer de poliție.
O serie de documente confirmă faptul că la nivelul Corpului de Control al M.A.I. au ajuns o serie de sesizări cu privire la eventualele cazuri de corupție de la Centrul de Formare Inițială și Continuă de la Orăștie.
Publicația online Opinia Transilvană, a scris mai multe dezvăluiri bazate pe o serie de plângeri penale și mărturii ale unor persoane direct implicate în fapte de corupție.

Direcția Generală Management Resurse Umane a efectual în luna ianuarie un control la Orăștie. Cert este că a fost anulat concursul aflat în derulare la nivelul C.F.I.C, organizat pentru ocuparea funcției vacante de agent I. Procedura de concurs urmează să fie declanșată la o dată ulterioară.

Încercând să aflăm detalii despre aceste anchete am primit confirmarea că se impun cercetări amănunțite, cu implicări de resurse în mai multe județe și București.
Opinia Transilvană urmează să publice un interviu în exclusivitate cu Marius Rece, șeful Biroului Rutier Alba Iulia, omul care a început lupta cu mafia din sistem.