Marți, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba Iulia, a sărbătorit Ziua Protecţiei Civile printr-un ceremonial în cadrul căruia 81 de soldați (4 ofițeri, 44 subofițeri și 33 de soldați) profesioniști au depus Jurământul militar și patru cadre din cadrul instituției au fost avansate în gradul următor.
În cadrul aceluiași eveniment, doi subofițeri din cadrul ISU Alba, au fost trecuți în rezervă cu drept la pensie.
În cadrul evenimentului care s-a desfășurat în Piața Cetății din Alba Iulia, a avut loc expoziție a tehnicii de intervenție din cadrul pompierilor albaiulieni.
Aniversată în fiecare an pe 28 februarie, Ziua Protecției civile ne oferă ocazia de a rememora un episod de mare importanță când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933, a luat ființă PROTECȚIA CIVILĂ sub denumirea de „apărare pasivă”.
Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952 (prin decretul nr.24 din 17 ianuarie 1952), apoi apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă în anul 1978, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de „protecţia civilă” (în Legea apărării naţionale nr.45 din 01 iulie 1994).
În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri.
În prezent Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr.481 din 2004. PROTECŢIA CIVILĂ este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Astăzi atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.
„Astăzi am sărbătorit 90 de ani de la înființarea” Zilei Protecției Civile din România”, un eveniment cu o deosebită încărcătură emoțională.
Numită și, arma celor aflați în nevoie”, sub deviza, Cu viața mea, apăr viața”, Protecția Civilă este reprezintă un ansamblu de activități specifice în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
În cadrul ceremonialului militar, un ofițer și trei subofițeri au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, pentru rezultatele remarcabile obținute și devotamentul dovedit în misiunile încredințate.
De asemenea, doi subofițeri din cadrul ISU Alba, au fost trecuți în rezervă, cu drept la pensie, după o lungă și merituoasă carieră militară în care aceștia și-au dăruit-o salvării și ajutorării semenilor lor.
La acest deosebit eveniment au luat parte și două delegații din Franța, respectiv Polonia cuprinzând pompieri voluntari si oficialităţi locale, din cadrul Proiectului Erasmus + „Instruirea și recrutarea pompierilor voluntari în zonele rurale – FITTRA”, proiect în care pompierii militari din cadrul ISU Alba sunt implicați.
Evenimentul s-a încheiat cu activitățile prevăzute în cadrul” Săptămânii Protecției Civile”, constând în ateliere de informare preventivă și expoziție a tehnicii de intervenție„, a fost mesajul transmis de către reprezentanții ISU Alba prin intermediul paginii de socializare.
































