Ziua Armatei Române – celebrată luni prin manifestări în format restrâns

0

Ziua Armatei României va fi sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, informează MApN.

Toate ceremoniile vor fi adaptate regulilor privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central şi local. Având în vedere contextul epidemiologic, asistenţa va fi limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare se vor desfăşura în prezenţa unui medic epidemiolog.

În statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării vor fi desfăşurate activităţi specifice dedicate acestui eveniment.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top