Incursiunile cu motociclete de tip Enduro, ATV-uri, mașini 4X4 pe pajistile alpine din zona Zăpodie, comuna Ocoliș au degradat minunățiile naturii din Munți Apuseni , printre care și zone protejate. Localnicii care au terenurile la APIA, riscă să plătească bani grei pentru degradarea pășunilor.
Peste 50 de motocicletele si ATV-urile cu motoarele turate la maxim au făcut șanțuri adânci iar riscul este major deoarece odată stratul vegetal îndepartat, urmele devin albie pentru torente, se adâncesc, iar degradarea devine ireversibilă.
Proprietarii de pășuni sunt disperați iar autoritățile competente au închis ochii la necazul acestora. Deși legea interzice accesul cu mijloace motorizate care utilizeaza carburanti fosili pe suprafata ariilor naturale, în scopul practicării de sporturi, în afara drumurilor permise accesului public și a terenurilor special amenajate se pare că motocicliști au avut acceptul tacit al edilului din Ocoliș.
Ștefan Șerban, reprezentant al locuitorilor din Ocoliș a încercat să poarte o discuție cu organizatorii competiției de Enduro, însă fără nici un rezultat. Acesta urmează să facă demersuri pentru a venii în ajutorul proprietarilor de pășuni distruse de motocicliști :
”Așa ceva nu se poate, este strigător la cer, acești oameni nu au nici un ajutor, acum riscă să plătească amenzi usturătoare către APIA. Aceste terenuri nu se refac așa ușor, peste noapte, este nevoie de ani de zile. Am anunțat poliția și autoritățile competente , dar nimeni nu mișcă un deget ” – a declarat Șerban pentru Opinia Transilvană.
”Sperăm să demareze o investigație serioasă și toți cei care și-au bătut joc de natură să fie trași la răspundere. Iar acest eveniment să fie un semnal de alarmă pentru toți cei care încearcă să distrugă natura. Gata, ajunge, așa nu mai merge! ”, a completat Ștefan Șerban
Nu se știe încă cum organizatorul acestei competiții a primit avizele necesare organizării sau cât a costat ochiul închis al autorităților pentru ignoranța care a dus la distrugerea a zeci de hectare de pășuni și arii protejate.










