Vreme extremă în România: Vânt puternic, ninsori și strat consistent de zăpadă, în plină primăvară

1

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo valabilă de sâmbătă, 5 aprilie, ora 23:00, până duminică, 6 aprilie, ora 23:00, pentru cea mai mare parte a țării.

România se confruntă cu un nou episod de vreme severă, cu vânt puternic, ninsori și viscol, care vor afecta atât zonele de munte, cât și regiunile joase.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50…70 km/h în cea mai mare parte a teritoriului. La munte, rafalele vor fi mai puternice, ajungând la 75…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 de metri se vor atinge viteze de 90…100 km/h, ceea ce va duce la viscol temporar și reducerea vizibilității.

În sudul țării sunt așteptate precipitații mixte, iar în restul regiunilor vor predomina ninsorile, care local vor fi viscolite.

Se va depune strat de zăpadă astfel:
• între 5 și 10 cm în sudul și estul Transilvaniei, vestul Moldovei și nordul Munteniei;
• între 15 și 20 cm la munte, în special în Carpații Orientali și Meridionali.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările neesențiale, să fie atentă la arbori sau construcții afectate de vânt și să consulte informațiile meteo oficiale.

Vremea capricioasă de aprilie readuce atmosfera de iarnă în mijlocul primăverii, cu diferențe termice mari și condiții dificile pentru șoferi și turiști.

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top