Compania minieră Cupru Min Abrud are un nou Consiliu de Administrație. Redacția publicației Opinia Transilvană a intrat în posesia unui document prin care se arată revocarea celor 5 doamne care aveau calitatea de administratori provizorii. Mandatul acestora a expirat în 17.05.2021 și nu a mai fost prelungit de ministrul Claudiu Năsui.

Așadar din documentul menționat se arată că doamnele Alina Victoria VOICU, Eugenia CIUCIU CHELU, Valerica MAITAN, Luminița Rodica STOICA, Victoria MARINESCU urmează să fie revocate din CA-ul Companiei miniere de la Abrud. Locul acestora vor fi numiți pentru un mandat de 4 luni: Cătălin MANTA, Adrian OPRIȚESCU, Ioana ARSENIE, Alexandru SERAN și Răzvan SZILAGYI.
La București a fost chemat și actualul director general Tiberiu Rațiu al cărui mandat este posibil să fie prelungit.

Miza este totuși destul de mare având în vedere faptul că exploatarea de la Abrud ar intra pe o listă scurtă a obiectivelor propuse pentru privatizare. Singurul impediment al noului Consiliu de Administrație format din profesioniști în financiar-banking este prețul ridicat al cuprului.
Cupru Min este o societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, având un număr necontrolat de angajați după instalarea domnului Tiberiu Rațiu în funcția de director general, iar ca obiect de activitate exploatarea şi valorificarea în forme specifice, conform legii române, a resurselor şi rezervelor de minereu de cupru din zăcământul Roşia Poieni. Pe piaţa internă este cel mai mare producător de concentrat de cupru, deţinând aproximativ 60% din rezerva de cupru a României.