Scandal la Cugir: Doi bărbați s – au luat la bătaie pe terasa unui restaurant

0

Doi bărbați din orașul Cugir, s – au luat la bătaie vineri dimineața, pe terasa unui restaurant din localitate.

În urma incidentului, unul dintre bătăuși a ajuns la spital.

La data de 25 iunie 2021, poliţiştii din Cugir au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din Cugir, care este bănuit de săvârşirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 24 iunie, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla pe terasa unui bar, din Cugir, în urma unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat un alt bărbat, de 44 ani, din Cugir, aplicându-i lovituri cu pumnii, fiind tulburată ordinea și liniștea publică.

Cei doi nu se cunoșteau, iar în urma incidentului, bărbatul de 44 de ani a suferit leziuni și a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fără să rămână internat.

În cursul zilei de azi, 26 iunie 2021, reținutul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top