Scandal internațional de CORUPȚIE în rândul romilor. Regele Cioabă acuzat de trafic de influență, înșelătorie, abuz de încredere

0

regele Dorin CioabaDorin Cioabă în calitate de președinte al IRU (asimilat unui potențial președinte de stat nonteritorial al națiunii romilor), membru în bordul internațional al Fundației EVZ- Stiftung “Erinnerung, Verantwortung und Zukunft” din Berlin Germania, care gestionează, coordonează și implementează proiecte pentru victimele nationalism-socialismului (Holocaustului), preia informațiile din Bord și le fructifică în inters personal în cadru “Biroului de Mediator Juridic Dorin Cioabă”. Toate victimele rome au fost puse să semneze în alb mai multe documente inclusiv o procură notarială prin care Dorin Ciobă urmează să încaseze 30% din suma totală pe care o vor primi oamenii ca pensie. De exemplu: o persoană care are dreptul la o pensie actualizată la zi de 18.000 de euro, aceasta este obligată să-i dea lui Dorin Cioabă 6.000 de euro de persoană, atenție, bani publici germani!
Totodată documentele semnate în alb ar putea reprezenta un nou abuz din partea lui Dorin Cioabă cât și a avocațiilor acestuia împotriva victimelor. Despre casa de avocatură folosită de Dorin Cioabă se spune că ar mai fi fost implicată într-un scandal de corupție legat de drepturile victimelor naționalism socialismului. Din informațiile pe care le deținem în acest moment, Dorin Cioabă și-a extins același tip de afacere și în Macedonia, Croația și Ucraina.
 ”Victimele Holocaustului au suferit atrocități inumane de nedescris până la sfârșitul anului 1945. Nu este normal ca acești oameni, bunicii nostri, strabunicii noștri, frați sau surori să plătească din nou un drept gratuit oferit de Germania.” – a spus Gruia Ioan Bumbu
Romii au văzut în Dorin Cioabă un lider care poate să–i susțină, să–i îndrume, iar el a văzut în romi o oportunitate, o marfă de tranzacționat pentru a obține sume de bani în interes personal. Dorin Cioabă nu ar fi trebuit să solicite o taxă de consultanță de 200 lei pentru un serviciu gratuit. Dorin Cioabă a anunțat că a întocmit 48.000 de dosare pentru pensii. La un simplu calcul el ar obține suma de 9.600.000 lei aproximativ 2 milioane euro.
Ambasada Germaniei la București a anunțat în februarie 2015 că persoanele de etnie romă care pot dovedi că au muncit în lagarele din Transnistria au dreptul conform legii să beneficieze de pensie de muncă.
Uniunea Internatională a Romilor reunită la Riga –Lituania în 16-18 august 2015 se delimitează de acțiunile “Cabinetului Mediator Juridic Dorin Cioabă”. În aceste condiții membrii IRU au decis în unanimitate, la Riga, că imaginea și filozofia organizației a fost grav deteriorată în urma acțiunilor intreprinse de Dorin Cioabă. În cadrul Congresului de la Riga au avut loc alegeri democratice în urma cărora a fost ales Normunds Rudevics, doctor in filozofia afacerilor, ca preşedinte al organizaţiei International Roma Union (IRU).
În cazul în care există neclarități din punct de vedere juridic, acestea vor fi reglementate în instanță, dacă este necesar.

 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top