“REALITĂŢI. OAMENI. FAPTE. MANAGEMENTUL DEZ (INTERESULUI) “. Cum moare Compania care a prelucrat TEZAURUL ROMÂNIEI

0

  Zeci de analize economice au arătat de-a lungul timpului că România ar putea fi de departe una dintre cele mai bogate țări din lume și prima din Europa, însă suntem printre ultimii, de ce ? Un secret de stat lăsat la mâna politicului. Un zvon aruncat în piață prin anii 2000 care spunea că rezervele României de aur sunt epuizate avea să declanșeze tăvălugul pentru industria extractivă.

Chiar dacă înainte de 89 în jurul exploatărilor miniere tradiționale au apărut adevărați coloși de extracție și prelucrare a minereurilor, după nici 15 ani totul s-a prăbușit iar în jurul marilor companii de stat s-au creat adevărate instrumente de căpușare a banilor.

REALITĂŢI

Putem începe cu un exemplu simplu, Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase (CNMPN) Remin SA, pe scurt Remin. Această companie a statului, cu sediul în Baia Mare, înainte de revoluție avea peste 30.000 de angajați. Aici se producea 75% din producția națională de metale neferoase și tot aici se prelucra aurul destinat Tezaurului României.

2021 – Compania de stat REMIN SA Baia Mare are ca acţionar majoritar Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi este în stare de incertitudine (cuvânt prea blând cu realitatea) de peste un deceniu.
De ce? E întrebarea firească!
Pentru că actorii direct implicaţi în conducerea acestui operator economic, altădată de interes naţional, nu fac sau nu vor să facă demersuri viabile pentru redresarea economică.


Compania a fost unul dintre cei mai mari operatori economici din nord-vestul ţării. Cifrele o demonstrează: după cum spuneam cu peste 30.000 de angajaţi , peste 30 de mine, sute de active imobiliare dispuse pe raza mai multor judeţe, câteva milioane mp de teren şi zeci de licenţe de exploatare, cu valoare dificil de cuantificat.
În anul 2009, pe fondul sistării în România a exploatărilor de minereu, societatea intră în procedură de insolvenţă şi, dintr-o dată, devine extrem atractivă pentru mulţii “băieţi deştepţi” pe care îi are România. Firesc, pe scenă îşi fac apariţia şi cei care doresc să administreze un patrimoniu estimat la câteva zeci de milioane de euro: administratorul judiciar şi administratorul special.

OAMENI ŞI FAPTE


Procedura de insolvenţă a fost viciată de la început: administratori judiciari au fost desemnate două firme de insolvenţă din Baia Mare – PARETO GRUP IPURL (coordonator Liliana Iancu) şi PRO INSOLV IPURL (coordonator Ioan Coman) – care, absolut întâmplător (?), deţineau aceeaşi calitate şi la societatea ce tocmai ceruse intrarea în insolvenţă a REMIN SA. Deşi legea interzicea ca un practician în insolvenţă să deţină calitatea de administrator judiciar şi la creditor şi la debitor în acelaşi timp, cum în România se găsesc soluţii inedite, cele două firme din Baia Mare au rămas administratori judiciari ai REMIN SA, chiar incompatibile fiind cu această funcţie.
Şi care a fost soluţia inedită?
Una simplă şi nu s-ar putea zice chiar originală: politica deasupra legii.
Relu Iancu, fostul soţ al lui Liliana Iancu, despre care, prin târgul Băii Mari, se povesteşte că ar conduce de fapt PARETO GRUP IPURL, este un personaj important în politichia locală şi, prin urmare, deşi au existat oferte şi din partea altor practicieni în insolvenţă, situaţia a rămas… cum s-a stabilit.
De cât de important este Relu Iancu în politica locală ne-ar putea spune fostul deputat Florin Tătaru şi fostul ministru al învăţământului, Liviu Pop, cu care, în speţa REMIN SA, “a dezvoltat” anumite proiecte.
Şi chiar mai mult decât atât: gurile rele zic că Relu Iancu este înscris pe tabloul creditorilor REMIN SA prin intermediul unor firme pe care le coordonează (alţi bani!? Alte valori!?) şi că rezolvă toate problemele de la REMIN SA. Inclusiv pe cele cu iz penal! Aşa cum a fost în cazul unui dosar în care se efectuau cercetări în privinţa valorificării la fier vechi a unor bunuri din patrimoniul companiei naţionale. Gurile rele zic, din nou, că soluţia inedită şi, iarăşi, nu tocmai originală, ba s-ar putea spune chiar veche de când lumea, a fost “omenirea” judiciariştilor care efectuau cercetări în cauză. Rezultatul, după cum se poate uşor bănui, a fost clasarea dosarului.

POLITICA ŞI… FAMIGLIA MINERITULUI
Poate ar fi util de remarcat că pe plaiul cu flori numit Maramureş, cele două firme băimărene, PARETO GRUP IPURL şi PRO INSOLV IPURL, au exclusivitate pentru funcţia de administrator judiciar sau lichidator. Şi această exclusivitate se vede în cazul tuturor societăţilor care se află în procedura insolvenţei sau falimentului şi, neapărat trebuie subliniat, au activat în domeniul mineritului. Ca să nu vorbim vorbe, un exemplu măcar, tot e de dat: Societatea Comercială de Închidere a Obiectivelor Miniere ECONORD SA Baia Mare, la care compania REMIN SA este acţionar unic, are ca administratori judiciari pe PARETO GRUP IPURL şi PRO INSOLV IPURL. Şi cum “famiglia” mineritului nu e mare, administrator special a fost desemnat Ovidiu Gâlcă, nimeni altul decât directorul REMIN SA.
Mai mult, este extrem de interesant că atât REMIN SA (firma mamă) cât şi ECONORD SA se află în procedura insolvenţei, au acelaşi obiect de activitate şi, împreună, trăiesc (pe picior mare) din banii proveniţi de la societatea CONVERSMIN SA la care, asociat unic este tot statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Iată cum directorul REMIN SA Ovidiu Gîlcă face rost de două salarii de la acelaşi angajator: în calitate de director al REMIN SA şi în calitate de administrator special al ECONORD SA. Oare se poate ca un salariu să ajungă la altcineva? Poate la cei care l-au numit şi menţin în aceste funcţii? Doar întrebăm, în speranţa că nu e retorică întrebarea!
Din anul 2012, în calitate de administrator special al companiei REMIN SA a fost desemnată doamna Manuela Sîrbu, după toate probabilităţile “ungerea” în această poziţie fiind făcută tot cu gir politic. Întâmplător sau nu, în momentul numirii în funcţia de administrator special, premier al României era domnul Victor Ponta. Revenind în zilele noastre, întâmplător sau nu, soţul administratorului special al REMIN SA – generalul în rezervă Ioan Sîrbu, fost director al Spitalului Militar Central – candidează la Primăria Capitalei tocmai din partea partidului lui Victor Ponta.
Oricum am privi “problema REMIN”, compania naţională se află într-o situaţie cel puţin atipică: după intrarea în procedura insolvenţei, avem un administrator special desemnat şi, în acelaşi timp, este menţinut şi ocupat postul de director general.
Oare nu este o cheltuială dublă, în detrimentul creditorilor?
De ce este menţinut Ovidiu Gîlcă pe postul de director general REMIN SA? Să compenseze ce? Neştiinţa sau “managementul” doamnei Manuela Sîrbu?
Oricare ar fi răspunsul, cert este că REMIN SA nu are nici acum un plan de reorganizare.
Ministerul Economiei, în calitate de acţionar majoritar al REMIN SA, avea dreptul să numească un administrator special care să ţină loc şi de director general şi care să promoveze un plan de reorganizare, nu să lase, mai mult de un deceniu, REMIN SA în letargie.
Nu doar din pură curiozitate solicităm Ministerului Economiei să ofere public relaţii cu privire la modul în care au fost contractate serviciile administratorului special, care au fost (sunt) indicatorii de performanţă ai acestuia şi în ce interval de timp trebuia să-i îndeplinească (lămuritor ar fi chiar contractul încheiat între cele două părţi)? De ce nu a numit în această calitate un angajat din structura proprie? Un profesionist tot se putea găsi!?
Cam atât, dar suficient, despre desemnarea administratorilor judiciari şi a administratorului special.

MANAGEMENTUL (DEZ) INTERESULUI
În orice definiţie dată managementului apare un termen, “ştiinţa” (organizării şi conducerii întreprinderilor), relevant în economia articolului, dar mai ales în analiza situaţiei economice a REMIN SA.
În cei 11 ani de când compania naţională este în insolvenţă, nu s-a întreprins nimic concret, “cu ştiinţă” sau “din neştiinţă”, pentru redresarea activităţii.
În anul 2012 a fost depus la dosarul de insolvenţă un plan de reorganizare, neacceptat de creditorul majoritar (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), întrucât prevedea doar o posibilă asociere cu un investitor privat în vederea reluării activităţilor miniere, dar nicio asociere concretă încheiată cu un astfel de investitor (deşi peste 15 companii străine şi româneşti au înaintat scrisori de intenţie în vederea încheierii respectivei asocieri). Acesta e unul din aspectele căruia administratorii judiciari şi administratorul special nu i-au dat (sau nu au vrut să-i dea) importanţă. Al doilea aspect care “a scăpat ştiinţei” administratorilor judiciari şi administratorului special este că la dosarul cauzei nu a fost depusă o listă completă a tuturor bunurilor de inventar. În acest fel, uşile valorificării la negru a bunurilor din patrimoniul REMIN SA (transformatoare de curent, vagoneţi de mină, picturi ale Şcolii Băimărene de Pictură, documentaţii cu privire la rezervele companiei, etc.) şi a închirierii, fără restituire, au rămas larg deschise.
Pe partea de valorificare a unor bunuri, ştim că administratorii judiciari, administratorul special şi directorul general au fost de acord cu prelungirea unor contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu două firme din judeţele Satu Mare şi Hunedoara (DEMO CONST SRL şi LOIAL ASIG SRL), după ce REMIN SA a intrat în procedura insolvenţei. Nu ştim însă de ce respectivele firme au fost lăsate până în anul 2012 să “cureţe” tot ce se putea aduna repede şi valorifica pe bani, nu puţini, la fier vechi, în condiţiile în care o parte din bunurile înstrăinate mai puteau fi folosite în cazul repornirii activităţii. Poate pentru că la mijloc ar fi vorba de nişte comisioane, încasate lunar, de administratorii judiciari de la cele două societăţi?
Pe partea de închiriere şi nerestituire sunt la fel de multe întrebări!
Cum se face că un utilaj de mari dimensiuni (concasor) din patrimoniul ECONORD SA a fost închiriat, pentru o sumă derizorie, către XS SUD COMPANI SRL Baia Mare, controlată de omul de afaceri Ioan Baltă? Poate pentru că, întâmplător sau nu, Ioan Baltă se află în relaţii apropiate cu Relu Iancu, cei doi fiind acţionari în cadrul societăţii TRUST COMIN SA? Sau, cum se face că un alt utilaj a fost închiriat către societatea TEHNOMIN SA Baia Mare? Tot în baza unor “cumetrii” locale?
Cert este că cele două utilaje (care în realitate valorează sute de mii de euro) nu au mai fost restituite. Mai mult, societăţile care au închiriat cele două utilaje au intrat între timp pe aceeaşi cale… a insolvenţei. Cine credeţi că au fost desemnaţi în calitate de administratori judiciari? Simplu, tot cei care au exact aceeaşi calitate şi în cazul REMIN SA!
Ai putea zice, fără alte cuvinte…
Dar totuşi, un cuvânt merită spus – autoturism. Zic gurile rele, că e cuvântul magic care a închis ochii directorului Ovidiu Gîlcă.


Trebuie totuşi spus că în anul 2013, REMIN SA a valorificat legal un stoc de concentrat aurifer către un trader elveţian de metale, valoarea tranzacţiei fiind de peste 32 milioane de dolari americani. Cum comisionul administratorilor judiciari pentru eforturile depuse pentru această vânzare a fost de 2,5%, reiese că aceştia au încasat circa 800.000 de dolari. Nici administratorului special nu s-ar putea plânge de veniturile încasate de la REMIN SA. Chiar dacă nu are prevăzut un comision la valorificarea bunurilor, are un venit lunar stabil pentru această calitate, de aproximativ 2.000 de dolari pe lună. La un calcul simplu reiese că, din anul 2012, şi el a încasat peste 190.000 de dolari pentru activităţile prestate şi asta în condiţiile în care s-a deplasat la sediul companiei din Baia Mare de, poate, 3 – 4 ori într-un an.

CONTINUĂ MANAGEMENTUL DEZ (INTERESULUI)?

Ce au făcut în schimbul sumei de aproximativ 1 milion de dolari SUA administratorul special şi cei doi administratori judiciari? Ce au ştiut!?
Lipsa adoptării unui plan de reorganizare şi menţinerea intenţionată a companiei în perioada de observaţie de peste 11 ani a dus la degradarea patrimoniului companiei, deprecierea activelor, agravarea problemelor de mediu şi la expirarea valabilităţii mai multor licenţe de exploatare incluse în patrimoniul statului român. Pentru toate aceste lucruri întâmplate responsabilitatea aparţine celor menţionaţi.
Dar pe viitor, ce se vrea de la această companie naţională?
Dacă persoanele care administrează procedura insolvenţei sunt de bună credinţă şi doresc redresarea activităţii economice a REMIN SA, de ce se tergiversează la nesfârşit insolvenţa de pe urma căreia, în realitate, au de câştigat doar câţiva?
Cum se face că, din cele peste 32 de milioane USD încasate în anul 2013, a fost plătit doar comisionul administratorilor judiciari, câteva impozite locale, iar restul sumei se află şi acum în conturile societăţii? Oare nu sunt prejudiciate interesele creditorilor?
Cum se explică faptul că mai multe licenţe au expirat, unele chiar în cursul acestui an, şi astfel şansele de promovare a unui plan de reorganizare scad dramatic?
De ce nu s-a finalizat niciuna din ofertele de asociere depuse de către investitori?
Oare de ce administratorul special şi cei doi administratori judiciari insistă să valorifice în perioada următoare mai multe imobile aflate în patrimoniul REMIN SA în condiţiile în care creditorul majoritar s-a opus?
Întrebările ar putea continua. Răspunsul pare însă că a fost oferit demult şi în anumite medii de administratorul special: intrarea în faliment a companiei naţionale. Dacă are soluţia, poate vizează şi să o pună în practică obţinând, de această dată, calitatea de lichidator judiciar. Poate aşa se explică tot ceea ce s-a întâmplat la REMIN SA în cei 11 ani de când se află în procedura insolvenţei. Au fost pregătiri pentru îngroparea imensului patrimoniu al unei companii de stat, deşi activitatea ar putea fi redresată în condiţiile unui management eficient, corect şi durabil.

Situația a fost la fel în toate fostele exploatări și din județul Alba: Baia de Arieș, Roșia Montană și Zlatna, dovadă că era vorba despre un mod de operare general, aplicat în particular. Singura care a supraviețuit a fost „Cuprumin” Abrud, salvată de o explozie a prețului mondial al cuprului dar roasă și ea de interese politice și de afaceri.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top