Proiectul senatorului Teodor Atanasiu de a scăpa agenții economici de hârțogărie a început cu dreptul !

0

teodor_atanasiuPrintr-o inițiativă legislativă depusă în Parlamentul României, senatorul PNL Teodor Atanasiu  dorește înființarea sediului electronic pentru operatorii economici, acesta urmând a lua forma unei adrese de e-mail identică cu codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală.

„În epoca internetului de mare viteză noi încă suntem dependenți de hârțoage. Ne plângem de birocrație, de timp pierdut, dar suntem obligați să așteptăm până găsește factorul poștal pe cineva la sediu ca să-i înmâneze un act oficial. Comunicarea prin intermediul mijloacelor electronice a devenit o obișnuință în viața de zi cu zi și cu toate acestea instituții ale statului precum ANAF sau instanțele judecătorești continuă să transmită documente oficiale prin intermediul poștei sau curierului, fapt care dă naștere la amânări, vicii de procedură și costuri generate de tipărirea inutilă. Sper ca această inițiativă legislativă să fie aprobată în planul Parlamentului și să ne ajute să economisim timp și bani”. – a susținut Atanasiu 

Conform expunerii de motive depuse de senatorul liberal, inițiativa legislativă își propune să faciliteze derularea comunicării și eliminarea multor costuri generate de tipărirea unor formulare, decizii, citații și alte asemenea acte administrative, în paralel cu eliminarea unor întârzieri generate de imposibilitatea dovedirii transmiterii unor documente prin mențiunile efectuate de factorul poștal sau agentul procedural.

Inițiativa a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ și de comisiile Juridică și Economică din cadrul Senatului Românei, urmând a intra pe ordinea de zi a plenului Senatului în următoarea perioadă.

Proiectul presupune alocarea unei adrese de e-mail odată cu înregistrarea fiscală a oricărui operator economic, adresă de e-mail care să identifice operatorul economic și să echivaleze cu „sediul electronic” al acestuia. În consecință, orice document, citație, act procedural sau administrativ sau orice altă comunicare oficială transmisă către sediul electronic va avea aceleași efecte ca informările tipărite și transmise prin agent procedural sau servicii poștale/de curierat. În această categorie vor intra inclusiv comunicările între operatorii privați transmise prin intermediul sediului electronic.

 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top