În perioada 06-07 octombrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 942 de persoane și au fost verificate 685 de autovehicule.
Au fost constatate 389 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 111.820 lei. Au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și au fost reținute 15 permise de conducere.
Au fost efectuate 128 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 13 infracțiuni.
Exemple:
La data de 6 octombrie 2023, în jurul orei 23.30, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce acționau împreună cu polițiștii rutieri din Câmpeni, au oprit, pentru control, un autoturism care era condus, pe strada Horea din Câmpeni, de un tânăr de 26 de ani, din comuna Bistra.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.