Polițiștii din Alba Iulia, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat în vârstă de 45 de ani din municipiu.
Bărbatul este învinuit că și-a agresat și amenințat iubita în prima zi de Paști, în urma unor discuții avute în contradictoriu.
La data de 16 aprilie 2023, în jurul orei 24.00, polițiștii din Alba Iulia au intervenit la o locuință din municipiu de unde o femeie de 38 de ani a reclamat faptul că a fost agresată de soț.
Din primele cercetări, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, și-ar fi amenințat și agresat soția, fără a-i cauza leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.