Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat din Teiuș, care și-a agresat iubita

0

Polițiștii din Teiuș, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat în vârstă de 33 ani din localitate.

Bărbatul este învinuit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-a agresat iubita.

La data de 11 septembrie 2023, în jurul orei 20.00, polițiștii din Teiuș au fost sesizați de către o femeie de 28 de ani, din Teiuș, cu privire la faptul că partenerul său se manifestă violent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în după amiaza aceleiași zile, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, concubinul femeii, în vârstă de 33 de ani, ar fi agresat-o.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a fost emis ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de concubina sa.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top