Opinia Economică : Leul a fost imun la moțiunea de cenzură

0

autor : Radu Georgescu

O moțiune de cenzură la adresă Guvernului are în majoritatea țărilor un efect de depreciere a monedelor, datorită instabilității politice care urmează.

La noi, această situație nu a fost privită de piață ca un eveniment negativ, astfel că media euro a coborât miercuri de la 4,7779 la 4,7768 lei, cel mai redus curs al ultimelor aproape cinci săptămâni.

Tranzacțiile se realizau într-un culoar mai larg decât cel din zilele precedente, 4,772 – 4,779 lei, cele de la ora 14:00 fiind efectuate la 4,774 lei.

Trebuie spus că leu la beneficiat și de reducerea aversiunii față de risc care s-a evidențiat în cazul monedelor de la marginea zonei euro. Moneda poloneză se aprecia față de cea unică la4,259 – 4,279 zloți iar cea maghiară la 335,6 – 336,6 forinți.

Media dolarului american a crescut de la 4,3227 la 4,3347 lei.

Posibilitatea ca Banca Naţională a Elveţiei să reia intervențiile în piața valutară cu scopul de a sprijini exportatorii locali, după ce plasamentele în franci au crescut, în opinia președintelui instituției, după declanșarea epidemiei provocată de coronavirusul din China, a făcut ca moneda helvetă să se deprecieze la 1,069 – 1,073 franci/euro. Media stabilită de BNR a scăzut de la 4,4547 la 4,4566 lei, după ce luni a fost atins maximul ultimilor cinci ani de 4,4773 lei.

Creșterea indicelui care măsoară activitatea din domeniul serviciilor din marea Britanie a asigurat aprecierea lirei sterline, iar cursul ei a urcat de la 5,6221 la 5,6597 lei.

Uncia de aur continua să scadă pe piețele specializate, la 1..548 – 1.562 dolari, astfel că prețul gramului de aur stabilit de BNR a coborât de la 218,2964 la 216,3134 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,15 la 3,16%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,24%, minim al ultimei luni, iar indicele la 12 luni la 3,29%.

Perechea euro/dolar scădea la 1,1017 – 1,1048 dolari.

Bitcoin a scăzut marți la un minim de 9.100 dolari dar a urcat miercuri la 9.200 – 9.450 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie

Lasă un comentariu

Top