Foto: Declarația sau adeverința la control: Peste 2000 de persoane legitimate, 123 de sancțiuni contravenționale și 6 agenți economici amendați

0

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Alba.

Pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei cu coronavirus, polițiștii au aplicat 123 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, printre cei sancționați s – au numărat și 6 agenți economici, pentru că nu au respectat măsurile stabilite pentru desfășurarea activității.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au controlat și legitimat în total 2294 persoane din municipiul Alba Iulia și orașul Ocna Mureș.

Potrivit IPJ Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 220 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători ISU și reprezentanți din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 134 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 107 mijloace de transport, din care 57 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.294 de persoane. De asemenea, au fost verificate 144 de obiective de interes precum restaurante, fast-food-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 123 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 3 care nu au respectat restricțiile de deplasare. Au fost sancționați 6 agenți economici pentru că nu au respectat măsurile stabilite pentru desfășurarea activității.

De exemplu, în Ocna Mureș, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare la care au participat polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ANPC și DSVSA.

Au fost verificate 6 societăți comerciale, 47 de mijloace de transport și au fost legitimate 183 de persoane. Cu ocazia acțiunii au fost aplicate 38 sancțiuni contravenționale, din care 11 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

În municipiul Alba Iulia, au fost legitimate 297 de persoane, verificate 59 de societăți comerciale și 41 de mijloace de transport în comun și aplicate 40 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară. La acțiune, alături de polițiști, au participat jandarmi, polițiști locali, lucrători ISU și DSVSA.

Recomandăm tuturor cetățenilor să aibă un comportament responsabil, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top