Florin Cîțu : ” Vom trage linie în momentul în care cei de la USR vor vota o moțiune alături de PSD sau AUR. În acel moment PNL nu va mai negocia cu cei de la USR”.

0

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, după o ședință a conducerii de partid, că liberalii nu vor mai negocia cu cei de la USR PLUS dacă vor vota o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, scrie digi24.

„PNL rămâne ferm în spatele președintelui și premierului în această perioadă.

Îi așteptăm pe cei de la USR să vină să discutăm și să mergem cu această coaliție mai departe, dar vom trage linie în momentul în care cei de la USR vor vota o moțiune alături de PSD sau AUR. În acel moment PNL nu va mai negocia cu cei de la USR.

Rămânem deschiși colaborării cu cei de la USR până în momentul în care vor vota o moțiune împotriva Guvernului”, a declarat, marți, Florin Cîțu, după ședința Biroului Executiv al PNL, din Parlament.

Acesta a spus că BEx PNL a luat decizia de a forma două echipe de negocieri, la Camera Deputaților și la Senat, pentru a păstra majoritatea în Parlament.

Conducerea Parlamentului a decis marți, în unanimitate, să supună la vot moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu. Moțiunea depusă astăzi, va fi citită joi și dezbătută și votată săptămâna viitoare, marți, la ora 12.  În același timp, Biroul Permanent Reunit a decis să nu stabilească un calendar pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

Atât cei din USR PLUS cât și parlamentarii AUR au anunțat că vor vota moțiunea de cenzură a PSD. USR PLUS a decis în ședința conducerii partidului să susțină orice moțiune ajunge la vot.

În legătură cu moțiunea de cenzură USR PLUS-AUR, conducerea Parlamentului a decis să aștepte motivarea Curții Constituționale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top