Ce se întâmplă astăzi cu sindicatele din administrație, sănătate și învățământ nu mai poate fi explicat prin neputință. Este vorba de complicitate. De trădare. De o vânzare lentă, dar constantă, a intereselor celor pe care pretind că îi reprezintă.
Aceste sindicate, care ar fi trebuit să fie coloana vertebrală a rezistenței sociale, au devenit amortizoare ale nemulțumirii, supape de descărcare controlată, menite să împiedice conflicte reale cu puterea politică. Liderii lor nu mai sunt reprezentanți ai angajaților, ci administratori ai liniștii sociale, plătiți să calmeze, nu să lupte.
S-au vândut liderii de sindicat? Răspunsul incomod: da
Întrebarea nu mai este dacă, ci cât și pentru ce.Funcții? Acces la decizie? Promisiuni electorale? Protecție?În administrație, sindicatele asistă pasiv la politizarea agresivă, la umilința profesională, la haos instituțional. Protestele sunt rare, inofensive, anunțate din timp și închise rapid prin „negocieri” din care membrii nu află nimic.
În sănătate, unde epuizarea, lipsa de personal și cinismul administrativ au devenit cronice, liderii sindicali apar mai degrabă ca purtători de mesaj ai ministerului decât ca apărători ai medicilor, asistenților sau personalului auxiliar. Se negociază firimituri și se vând drept victorii istorice.În învățământ, poate cel mai grav caz, sindicatele au reușit performanța de a confisca revolta profesorilor, de a o fragmenta și, în final, de a o neutraliza. După discursuri bombastice și greve „istorice”, rezultatul este același: salarii insuficiente, respect zero, promisiuni pentru „viitor”. Liderii rămân. Problemele rămân. Profesorii pierd.
Sindicatele nu mai reprezintă membrii, ci sistemul
Sindicatele bugetarilor funcționează astăzi ca structuri birocratice închise, dominate de aceiași lideri de zeci de ani. Oameni care nu mai cunosc realitatea din teren, dar cunosc foarte bine culoarele puterii. Care negociază în numele altora, fără consultare reală, fără mandat clar, fără rușine.Membrii sunt chemați doar când e nevoie de masă de manevră: la mitinguri scurte, la poze, la comunicate. Decizia este deja luată în birouri, nu în adunări. Sindicalismul democratic a fost înlocuit de sindicalism de castă.
De ce tace lumea?
Pentru că oamenii sunt obosiți. Pentru că frica funcționează. Pentru că mulți nu mai cred că sindicatele pot fi salvate.Iar liderii știu asta. De aceea nu se tem. De aceea pot negocia slab, pot ceda rapid, pot livra eșecuri ambalate în comunicate optimiste.
Adevărul crud
Sindicatele din administrație, sănătate și învățământ nu mai sunt o amenințare pentru putere. Sunt un partener comod. Atât timp cât liderii lor sunt integrați în jocul politic, schimbarea reală este imposibilă.Nu guvernele au distrus sindicatele.
Liderii sindicali au făcut-o.
Iar până când membrii nu vor cere public socoteală, nu vor schimba conducerea și nu vor rupe legătura toxică dintre sindicalism și politică, aceste organizații vor rămâne exact ceea ce sunt astăzi:structuri care vorbesc despre drepturi, dar trăiesc din compromisuri.
