În România de azi, nu mai este nevoie de o sentință pentru a distruge un om. Este suficientă o acuzație, o etichetă grea și o amplificare mediatică bine dirijată. Cazul lui Călin Georgescu spune mai mult despre fragilitatea spațiului public românesc decât despre omul aflat acum în fața instanței.
După prima ședință în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, reacția sistemului informal politic, mediatic și ideologic a fost instantanee: condamnare publică înainte de verdict. Nu analiza faptelor, nu așteptarea deciziei, ci executarea simbolică.
Într-un stat care se declară democratic, acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă.
Călin Georgescu vorbește despre presiunea sistemului. Iar acest „sistem” nu este o invenție retorică. Este acel mecanism difuz prin care orice voce incomodă, nealiniată și greu de controlat este rapid împinsă în zona extremelor, indiferent de nuanțe sau context. Nu contează ce ai spus exact. Contează ce etichetă ți se poate lipi.
Mesajul său dur, exprimat într-un limbaj simbolic și radical, este reacția unui om aflat sub asediu public, nu dovada unei vinovății. A confunda metafora cu infracțiunea și retorica cu propaganda este o greșeală periculoasă. Libertatea de exprimare nu este destinată discursurilor confortabile, ci exact celor care deranjează.
Amânarea deciziei până pe 6 februarie este o procedură legală firească. Ceea ce nu este firesc este presiunea publică uriașă pusă pe justiție, sub pretextul „vigilenței democratice”. Când verdictul este cerut pe rețele sociale, în studiouri TV și în titluri alarmiste, justiția riscă să devină spectacol, nu arbitru.
Apărarea lui Călin Georgescu nu înseamnă validarea tuturor ideilor sale. Înseamnă apărarea unui principiu simplu: nimeni nu trebuie condamnat pentru cine este sau pentru că deranjează, ci doar pentru fapte dovedite, în baza legii. Astăzi este el. Mâine poate fi oricine refuză să vorbească în limbajul aprobat.
O societate matură nu se teme de opinii, ci de abuzul de putere. Nu de oameni incomozi, ci de tăcerea impusă. Dacă ajungem să confundăm justiția cu răfuiala ideologică, atunci nu mai apărăm democrația, o golim de sens.
Cazul Călin Georgescu nu este doar despre un om. Este un test despre cât de mult mai credem în dreptate, nu doar în etichete.
