Dănuț-Emil Hălălai: Îi invit pe toți cei cărora le-am demonstrat că sunt un om de ÎNCREDERE să voteze echipa PRO România, coordonată de Horațiu Florea!

0

Nu vă rețin mult, mai ales că sunt omul care nu promite, ci garantează. O știți, mai ales cei cu care am interacționat în plan profesional și uman. Iar „ecuația” pe care trebuie să o rezolvăm, e cât se poate de simplă: ce facem în 27 septembrie? Fiindcă eu, unul, la fel ca majoritatea dintre voi, refuz să mai fac parte din eterna „generație de sacrificiu”. Am pierdut ani, urmărind ineficiența, lipsa de implicare, problemele lăsate nerezolvate și tratamentul inechitabil aplicat cetățenilor de către atâția politicieni.

Numai că, și asta e vestea bună, nu toți politicienii sunt la fel! Iar eu am ales ALTFEL, și am decis să fiu PRO România. Convins de oamenii pe care i-am găsit aici, de felul lor de-a fi, de faptul că fac politică dezinteresat. Așadar, toată experiența administrativă din anii cât am fost prefect, cea profesională în general, precum și de viață, dobândite până acum, le voi folosi pentru a-mi susține colegii. Și vă asigur că, în spatele fiecărui om pe care-l propunem în alegeri, veți regăsi și o parte din mine, gata să sprijine fiecare comunitate și fiecare cetățean al județului Alba.

În 27 septembrie, opțiunea corectă pentru Președinția Consiliului Județean este Horațiu Florea și echipa lui de consilieri, din care mă simt onorat să fac parte, alături de doctorul Mircea Frențiu și de ceilalți colegi. Tot atunci, alegerea mea pentru Primăria Municipiului Alba Iulia este Gheorghe Beleiu și lista pe care o propunem pentru Consiliul Local. La fel cum îndemnul meu este de a susține PRO România în fiecare localitate unde ne veți regăsi pe buletinele de vot.

Închei prin a spune că, în 2018, am avut onoarea de fi Prefectul Centenarului. Un moment care a însemnat, dincolo de încărcătura sufletească uriașă, o desfășurare impresionantă de forțe. Atunci, am reușit să coordonez, din punct de vedere organizatoric, unul dintre momentele care vor rămâne, pentru totdeauna, în istorie. Acum, la doi ani distanță, alături de echipa din care fac parte, sunt sigur că vom reuși să reprezentăm județul Alba așa cum trebuie. Fiindcă noi suntem și vom rămâne PRO România!

COMANDAT DE PRO ROMÂNIA FILIALA ALBA

PUBLICAT / EXECUTAT DE Empressa Media, portal web : www.opiniatransilvana.ro

CUI MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 21200010

Distribuie

Lasă un comentariu

Top