Autoritățile continuă să verifice dacă pe raza județului Alba sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii Covid-19.
La verificări au participat atât polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali cât și angajați ai DSV, DSP și ANPC,ITM ALBA, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Autoritățile au vizat zonele aglomerate de pe teritoriul județului Alba, cât și mijloacele de transport în comun.
Oamenii legii au verificat 165 de agenţi ecomici și 149 de mijloace de transport în comun, fiind aplicate patru amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
„Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost verificați 165 de agenții economici cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, în zonele aglomerate de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba.
De asemenea, au fost verificate 149 de mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
În urma controalelor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii 55/2020.
În condițiile prelungirii stării de alertă, acțiunile, organizate în sistem integrat, vor continua, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV2.
Reamintim cetățenilor recomandarea de a respecta măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”.