Ce dă Blajul! Volei Alba Blaj – VK Prostejov 3 – 0. Echipa din „Mica Romă” s – a calificat În semifinalele Challenge Cup la volei feminin

0

Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj s-a calificat joi, la Sibiu, în semifinalele Challenge Cup, după ce a învins formaţia cehă VK Prostejov, scor 3-0, în manşa unică din sferturile competiţiei.

Scorul pe seturi a fost 25-14, 25-14, 25-6, după doar 54 minute de joc.

În optimi, tot la Sibiu, Volei Alba Blaj a eliminat, miercuri, formaţia spaniolă Sanaya Libby`s La Lagună, scor 3-0, pe seturi 25-19, 25-10, 25-22.

VK Prostejov a fost calificată direct în sferturi, după ce adversara să, FC Porto, nu s-a mai prezentat la turneul de la Sibiu, găzduit de Volei Alba Blaj.

Toate meciurile s-au jucat fără spectatori, conform reglementărilor legale în vigoare.

Meciurile din optimi şi sferturi s-au jucat în sistem turnee, cu manşă unică.

În prezent, CEV listează semifinalele şi finală Challenge Cup sub formă de meciuri tur-retur, între 24 februarie – 24 martie 2021.

Sursa – foto: facebook Volei Alba Blaj / Dan Henegar (Ziarul Unirea)

Distribuie

Lasă un comentariu

Top