Astăzi, românii se întorc la urne. Nu din voință, ci din necesitate. Pentru că în ultimele șapte luni am fost furați. Ne-au fost anulate voturile, ne-a fost ignorată vocea, ne-a fost batjocorită democrația.
În România, politica e adesea o afacere: cine are bani, ambiție și relații, își poate cumpăra un loc în Parlament. Nu trebuie să fii vizibil, competent sau dedicat. Trebuie doar să știi când să apari, cum să taci și unde să tragi sforile. Cazul senatorului USR Vasile-Ciprian Rus din Cluj-Napoca este un exemplu aproape didactic de oportunism politic în formă pură.
Astăzi, de Ziua Europei, vedem steaguri albastre fluturând, discursuri despre unitate și loialitate europeană, dar mai puțin despre România. Trăim într-o vreme în care unii români uită prea ușor cine sunt și unde le sunt rădăcinile. În goana după „valorile europene”, mulți își reneagă identitatea, își ignoră patria și, mai grav, o trădează prin indiferență sau supunere oarbă în fața unor directive străine interesului național.
Românii și-au făcut treaba. Au ieșit la vot în decembrie și au ales un președinte. Clar. Democratic. Dar la câteva luni distanță, țara este condusă de cu totul altcineva: de interimari, marionete ale unui sistem care se teme de voința populară.
Rezultatul alegerilor de ieri pentru Președintele României e identic cu cel din noiembrie anul trecut. Unii se grăbesc să vorbească despre coincidențe, alții despre jocuri politice. Adevărul e mai simplu și mult mai incomod pentru cei de la putere: poporul s-a săturat. Vrea resetare. Vrea să decidă singur. Vrea să fie suveran.
4 mai. Într-o țară care și-a pierdut de mult busola morală, votul a devenit nu un drept, ci un ritual al confuziei. O obligație mecanică într-un teatru în care actorii s-au schimbat prea rar, iar piesa s-a jucat prea des. Și totuși, azi România votează.
S-a încheiat, în sfârșit, una dintre cele mai murdare campanii electorale din ultimii ani. Un spectacol grotesc, fără onoare, fără idei, fără respect pentru cetățean. În loc de viziuni pentru viitor, am asistat la o luptă de stradă în costume scumpe, plină de atacuri personale, minciuni repetate cu nerușinare și trădări care au sfidat nu doar logica, ci și bunul-simț.
Ceea ce vedem zilele acestea NU sunt alegeri. Sunt o bătaie de joc la adresa inteligenței noastre. Un spectacol grotesc între mafii politice care se luptă pentru ciolan, NU pentru viitorul românilor. Toate aceste conflicte nu fac decât să arate un singur lucru: sistemul este putred până la os.
Există o Românie pe care nu o vezi mereu la televizor. O Românie care nu strigă doar din indignare, ci și din iubire. Iubire pentru adevăr, pentru dreptate, pentru libertate. Este România care iese în stradă, deși știe că poate nu va fi ascultată. România care își ține inima strânsă în piept, dar merge mai departe. România care nu renunță.
Faptul că UDMR își cere „dreptul” de a numi un judecător la Curtea Constituțională este o dovadă clară că politicienii români, indiferent de partid, nu mai înțeleg – sau aleg să ignore – ce ar trebui să fie CCR: un bastion al echilibrului, nu o anexă de partid.