Un angajat al Bibliotecii Municipale „Liviu Rebreanu” din Aiud, a fost depistat ca fiind pozitiv cu coronavirus.
Din această cauză, autoritățile locale au luat decizia suspendării activității bibliotecii în perioada 8 – 12 februarie.
„Având în vedere faptul că a fost descoperit un caz de COVID-19 la unul dintre angajații Bibliotecii Municipale „Liviu Rebreanu” Aiud și pentru a preveni răspândirea infectărilor cu SARS-COV-2, biblioteca își suspendă activitatea cu publicul în săptămâna 08.02.2021 – 12.02.2021”, a fost mesajul transmis de către municipalitatea din Aiud, prin intermediul paginii de socializare.