ANALIZĂ : Prăbușirea pieței imobiliare în 2023

0

.Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o stabilizare pe piaţa rezidenţială, potrivit Ziarului Financiar.

Anul 2023 porneşte de la un nivel de creştere de peste 55% a tranzacţiilor cu locuinţe comparativ cu perioada anterioară pande­miei, arată estimările consultanţilor imobi­liari pe baza datelor de la finalul lui 2022.

„Anul 2020 a adus o creştere faţă de anul anterior, 2021 (a adus de asemenea un avans – n. red.) faţă de 2020, iar 2022 a stabilit noi recorduri. Consider că orice analiză a rezultatelor care se vor înregistra în 2023 trebuie să plece de la acest fapt: suntem la plus 55%, iar baza de raportare va fi un nou an-record“, spune Gabriel Voicu, vicepreşedintele companiei de consultanţă imobiliară SVN România.

Din punctul de vedere al preţurilor, adaugă el, s-a observat, de la finalul anului trecut, o decuplare în funcţie de segmente, adică o creştere medie de aproximativ 15% pe segmentul nou şi sub 5% pe segmentul vechi. Preţurile vor fi influenţate de evoluţia tranzacţiilor, un indicator care în primele 11 luni din 2021 înregistrase o creştere de 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior în regiunea Bucureşti – Ilfov şi o scădere de 1% la nivel naţional în aceeaşi perioadă. Piaţa rezidenţială şi-a dovedit însă încă o dată rezilienţa.

„La începutul anului 2021 am identificat peste 27.000 de noi locuinţe în construcţie în Bucureşti şi împrejurimi, acesta fiind cel mai mare număr din istoria modernă a pieţei rezidenţiale locale“, mai spune Gabriel Voicu.

Din acestea, aproximativ 22.000 au fost livrate până la finalul anului trecut, restul având, în general, 2023 ca an de predare.

„Faţă de alţi ani, în trimestrele trei şi patru din 2022 am sesizat un număr mult mai redus de proiecte rezidenţiale noi – sau faze ale unor proiecte existente – demarate.“

Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o stabilizare pe piaţa rezidenţială. În continuare vor fi oportunităţi de achiziţie pentru cei care dispun de cash, un segment care reprezintă peste 50% din piaţă.

„Creşterea tranzacţiilor în a doua parte a anului 2023 şi oferta în scădere, cel puţin în Bucureşti, unde există un blocaj al auto­rizării, vor duce însă, pe termen mai lung, la o nouă creştere a preţurilor, cu efecte mai ales în 2024 şi 2025“, este de părere Daniel Crainic, director de marketing al platformei Imobiliare.ro.

Consultanţii The Concept spun, la rândul lor, că se aşteaptă la o evoluţie diferită a preţurilor locuinţelor pe segmente de piaţă şi pe zone.

„Segmentele de piaţă mai puţin depen­dente de credite ipotecare în achiziţie îşi vor continua creşterea. În schimb, segmentele de piaţă dependente în proporţie de peste 65% de credite ipotecare în achiziţie, în general zone limitrofe ale oraşelor, vor suferi scăderi de preţuri, estimăm în jurul a 5-6% pe medie“, spune Daniel Tudor, fondatorul The Concept.

Dezvoltatorii se aşteaptă la o stagnare a preţurilor materialelor de construcţii, în condiţiile în care în ultimii doi ani acestea au trecut printr-un adevărat carusel cu scumpiri peste noapte şi scurte perioade de scădere.

„Costurile de construcţie se vor stabiliza, ceea ce va determina şi o stabilizare a preţurilor finale. Unii dezvoltatori mai mici vor fi nevoiţi să iasă din piaţă. Vom vedea corecţii la preţurile terenurilor. Începând din a doua jumătate a anului, cererea îşi va relua trendul ascendent“, spune Valentin Morar, CEO al dezvoltatorului imobiliar Wallberg.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top