La data de 11 iunie 2026, în intervalul orar 17.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Jidvei și Cetatea de Baltă, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 80 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 60 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 20.284 de lei.
În urma acțiunii, 21 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție. Au fost verificați 3 deținători de arme, nefiind constatate deficiențe. De asemenea, au fost consiliate 7 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.