Ești la primul bebe? Iată ce ar trebui să ai pentru el în bagajul de maternitate

0

Venirea pe lume a primului tău copil este o binecuvântare pentru întreaga familie. Bineînțeles că este un proces care necesită multă pregătire încă de când ai aflat că ești însărcinată. De la controalele medicale periodice, la pregătirea camerei copilului toate acestea au nevoie de atenția ta. De asemenea, bagajul de maternitate are un rol foarte important. Indicat ar fi ca acesta să fie pregătit cu aproximativ 2, 3 săptămâni înainte de venirea pe lume a bebelușului, în acest fel te asiguri că nu ai uitat nimic. Pe lângă produsele pentru tine, este nevoie să adaugi și o serie de produse pentru nou născut.

         Iată ce ar trebui să conțină bagajul bebelușului tău

·   Haine pentru nou-născut

Atunci când pregătești hăinuțele pentru bebeluș, ia în considerare că trebuie să îți fie ușor să îl îmbraci și totodată să îi asigure protecția de care are nevoie. Alege body-uri și salopete care au sistem de prindere cu capse. De asemenea, vei avea nevoie și de câteva căciuli și șosete. Evită obiectele de îmbrăcăminte cu accesorii întrucât îl pot răni pe cel mic. Materialul din care sunt confecționate hainele are un rol major. Optează pentru bumbac, de preferat organic, întrucât, în acest fel, previi iritațiile neplăcute ale pielii.

·   Pampers

Alegerea unui scutec de calitate pentru bebelușul tău va asigura protecția celui mic, dar și confortul atât de important ca el să aibă un somn liniștit și să crească frumos. Optează pentru o variantă care are o capacitate mare de absorbție și în același timp păstrează și pielea uscată. Dacă vrei un scutec creat din materiale moi și hipoalergenice, alege scutecele Pampers iar bebelușul tău va fi ferit de erupții și iritații. Găsești pe altex.ro inclusiv variante care au prevăzute și sisteme anti-scurgere. Atunci când îl schimbi pe cel mic, asigură-te că ai la îndemână și șervețele umede.

·       Creme

Îngrijirea pielii unui nou-născut poate fi o provocare dacă nu ai la îndemână produsele potrivite.  Cel mai important aspect atunci când alegi o cremă pentru bebeluș este să nu conțină substanțe cu alcool sau parfum. Pielea micuțului este sensibilă, iar un produs nepotrivit îl poate irita. Alege o cremă pentru iritațiile create de scutec, o cremă care să le trateze și să le prevină. De asemenea, bebelușul tău are nevoie și de masaj, optează deci pentru un produs special creat în acest sens. Acest lucru îl va ajuta să se liniștească și va crea o legătură frumoasă între voi. Ar fi bine să ai în bagaj și o cremă hidratantă pentru pielea atipică a celui mic.

·   Diverse

Pe lângă produsele esențiale pentru zilele petrecute în maternitate, ar fi bine să ai la tine și câteva biberoane și suzete. Alege unele de dimensiuni potrivite, în funcție de nevoile celui mic în primele zile de viață. De asemenea, încearcă o tetină care să nu îi creeze disconfort. Materialul biberonului este recomandat să fie din sticlă întrucât nu conține substanțe chimice. Poți strecura în bagaj și o jucărie însă nu înainte să te asiguri că nu este din plastic.

Acestea sunt câteva lucruri indispensabile pentru zilele petrecute cu bebelușul tău în maternitate!

Sursă foto: freepik.com

Distribuie

Lasă un comentariu

Top