Companiile de Stat spionate de ”agenți” din Ministerul Economiei. Scandalul aparaturii de interceptare de la Cupru Min sa mutat la Complexul Energetic Oltenia

0

La o lună de zile de la scandalul de spionaj de la Cupru Min, autoritățile nu dau nici un semn despre rezultatele anchetei și despre deciziile luate în acest sens. Directorul general al companiei se plimbă de voie prin București unde încearcă împreună cu reprezentanții Ministerului Economiei să facă uitat incidentul de la sfârșitul anului 2015 când un angajat al Cupru Min a găsit în biroul directorului de producție aparatură ilegală de interceptare.

informtatori-spioni-dosare.da5jv48io7

Culmea este că astfel de aparatură clandestină a fost găsită în acestă săptămână și în biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia. Scandalul legat de biroul lui Ciurel a ajuns însă la Guvern, premierul Dacian Cioloș trimițându-și Corpul de Control la CEO pentru a verifica dacă aparatura respectivă a fost sau nu achiziționată din banii companiei. Incidentul a inflamat și liberalii gorjeni care au declarat, joi, că SRI și IPJ Gorj ar trebui să se autosesize în acest caz și să facă o anchetă privind aparatura ilegală găsită în biroul fostului manager al unei companii de stat.

În Alba evenimentul pare să fie uitat, după ce a băgat intrigi printre angajații companiei . Nimeni din conducerea Cupru Min nu a declarat  nimic, directorul este mai tot timpul în București  iar lucrurile se trec cu vederea și în minister .Toate aceste evenimente care la prima vedere par o coincidență ne duc cu gândul că directorii generali, numiți de Consiliile de Administrație din  Ministerul  Economiei,  provin din structuri bine organizate care au ca scop spionajul în interiorul Companiilor de Stat.

Atât Laurențiu Ciurel cât și Nicolaie Turdean au fost trimiși cu dedicație în teritoriu pentru a veghea la buna funcționare a celor două Companii de Stat , Complexul Energetic Oltenia respectiv Cuprumin Abrud.Să fie toate companiile de stat conduse de spioni economici trimiși în teritoriu ?

Distribuie

Lasă un comentariu

Top