Vezi câte persoane au fost legitimate și câte amenzi au dat polițiștii în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

0

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Alba.

Pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei cu coronavirus și a protecției sanitare, polițiștii au aplicat 157 sancțiuni contravenționale.

În urma controalelor efectuate, oamenii legii au controlat și legitimat în total 1294 de persoane.

Oamenii legii au amendat contravențional, patru agenți economici, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.294 de persoane, din care 676 aflate în carantină și 618 aflate în izolare. Au fost controlate 107 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 75 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun. Echipele de control au depistat și sancționat 130 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 27 care nu au respectat restricțiile de deplasare și 4 operatori economici care au organizat activități în spațiu închis pentru care au fost instituite restricții.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Alba Iulia, au fost legitimate 226 de persoane, au fost verificate 135 de autovehicule, 40 de restaurante și terase și au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, din care 31 la Legea 55/2020, pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

La activitățile de control, alături de polițiști, au participat jandarmi, lucrători ISU, DSVSA și ITM.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.

De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 – 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top