Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, a fost reținut de polițiștii din municipiul Alba Iulia, pentru că nu a respectat măsurile impuse prin arestul la domiciliu.
La data de 30 septembrie, polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Alba au depistat și reținut un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Alba Iulia.
Tânărul era cercetat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe care a nu a respectat-o.
La data de 23 septembrie 2021, polițiștii de supravegheri judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au verificat și au constatat că a părăsit imobilul la care s-a stabilit executarea măsurii preventive, deși, anterior, i-au fost aduse la cunoștință modificările legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 146/2021.