Zeci de jurnaliști români și străini se află în aceste zile pe frontul luptelor dintre Rusia și Ucraina. Se fac relatări ample pentru ziare, televiziuni, posturi de radio ori diferite canale media din toată lumea. Fiecare pe cont propriu își dezvoltă și își regizează subiectele bine alese pentru a pregătii o corespondență cât mai reușită.
Printre toți acești profesioniști, în adevăratul sens al cuvântului, se află și un jurnalist din Alba Iulia. Florin Dobrater este în aceste zile fierbinți pe frontul din Ucraina, alături de colegul său Răzvan Pop și transmit pentru singura televiziune regională din România poveștile văzute și trăite doar de ei.
Florin Dobrater este originar din Alba Iulia, unde și-a început cariera de jurnalist în urmă cu aproape 20 de ani la Tele 7abc. A lucrat apoi la One tv, Alpha Tv. Din dorința de a excela în viață și în carieră, Florin a optat pentru București, unde a lucrat la Ministerul Apărării Naționale, TVR, Antena 1 și alte televiziuni de marcă. În tot acest timp și-a câștigat statutul de jurnalist de război pe forțe proprii, fiind prezent în mai multe zone de conflict.
Reîntors în provincie, Florin Dobrater a ales orașul Târgu Mureș, unde și-a întemeiat o familie și are doi băieței Alexandru și Andrei. Florin a îmbrățișat meseria de jurnalist de la fratele acestuia, un alt jurnalist de marcă din Alba Iulia, Lucian Dobrater.
Deși la Târgu Mureș, la televiziunea regională M9TV România, Florin realizează un talk-show care se bucură de audiență, a ales să transmită pentru telespectatorii săi poveștile reale ale luptelor din Ucraina. În toată agitația de pe front, Florin Dobrater, și-a făcut timp câteva minute pentru a-mi povesti și mie despre ce este vorba.
” Am trecut pe jos granița dintre România și Ucraina. Ne-am lăsat mașina în țară și asta pentru că ar fi durat mult prea mult să așteptăm controlul autovehiculului, la întoarcere. Sunt căutate arme și dispozitive militare. Noi avem camera, microfonul și credința în Dumnezeu și dorința de a informa corect pe cei de acasă. Vameșii nu au vrut să ne lase să trecem cu echipamentul video…
În jurul nostru imagini ale suferinței greu de privit. Oameni plângând, copii mici, femei cu priviri goale… Privim la jucăriile de pluș lăsate din disperare pe drumul care duce peste Tisa.
Apoi, o discuție seacă cu cei de la Consulatul României din Solotvino.
Suntem în Ucraina cu tot cu echipamentul TV. Poliție la fiecare 50 de metrii. Discret în spatele nostru… cineva se „îngrijește” de siguranța noastră. O fi bine?
La primărie am fost primiți bine. Am fost întrebați dacă ne e foame, ne e sete, dacă avem nevoie de ceva. Ne-am așezat la masă spunându-le gazdele că vrem și noi să donăm cele necesare.
Am ascultat oameni simpli vorbind despre viață și moarte, despre Putin și despre ce mai poate aduce viitorul.
Am plecat din primărie. Soldați, civili, poliție, arme, multe arme.
Am închiriat mașină și şofer/translator din Solotvino și am plecat spre infern. Un infern atât de negru încât nicio lumină nu-l mai poate face să se vadă.
Speriați, agitați Am pornit într-o călătorie periculoasă. Față de misiunea din Irak unde aveam armata română de partea noastră, aici nu am avut pe nimeni și nimic. Clădiri distruse, mașini incendiate, alarme, șoc! Militari, civili, arme și muniție. Asta am văzut peste tot. E destul de greu să uiți așa ceva, dar mai greu e să uiți acei copii care la minus câteva grade își cărau singuri trolerele. Pe lângă asta e și mult fake-news pe rețelele de socializare și la televiziuni. De la imagini din jocuri dezbătute atent de jurnaliști și generali de armată, de la hohote de râs prin încercarea de a căuta senzaționalul. Senzațional e faptul că majoritatea ucrainenilor au rămas să-și apere patria. Senzațional e că nu toată Ucraina e în război și că zona Transcarpatia e liniște, viața merge mai departe, greu dar merge. Televiziunile se axează pe panică, pe război nu și pe liniște și viața normală. Războiul imaginilor de pe rețelele de socializare, războiul panicii! Viața acestor oameni merge mai departe cu și fără presă!” mi-a transmis Florin
Sincer despre Florin ca și coleg, pot să vă spun că pe vremea când lucram împreună, printr-o modestie sinceră a felului de a se purta și-a câştigat foarte ușor respectul tuturor.
