Un bărbat din județul Cluj ,s – a ales cu dosar penal, după ce le – a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals

0

Oprit pentru un control în trafic, un bărbat din comuna Baciu, județul Cluj, a încercat să păcălească oamenii legii, şi le-a prezentat acestora un permis de conducere francez fals.

Pentru fapta sa, bărbatul s – a ales cu dosar penal.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, la data de 27 iulie 2021, în jurul orei 11.00, polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş, în timp ce acționau pe raza localităţii Cisteiu de Mureş, au oprit, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj.

Bărbatul le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Franţa care a ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea sa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top