Sistemul de apărare și ordine publică din România traversează una dintre cele mai grave crize de identitate și de personal din istoria sa recentă. Această criză nu este generată de amenințări externe, ci de o politică internă profund nocivă, care a transformat drepturile fundamentale ale militarilor și polițiștilor într-un instrument de presiune politică. Abordarea dihotomică a pensiilor militare, inspirată de principiul „divide et impera”, a distrus încrederea în stat și a golit de conținut ideea de stabilitate profesională.
Pensiile militare, care ar trebui să reprezinte o garanție a predictibilității și un pilon al securității naționale, au fost transformate succesiv într-o armă electorală. Guvernanții au ignorat deliberat faptul că siguranța națională depinde direct de moralul, loialitatea și stabilitatea celor care servesc statul, vulnerabilizând pe termen lung întregul sistem de apărare și ordine publică.
Istoria recentă confirmă această deriva politică. De la tăierile drastice din perioada 2009–2010, la promisiunile de „reparare” din 2015 și până la modificările restrictive din 2017 și 2023, fiecare așa-zisă reformă a însemnat, în realitate, o diminuare a drepturilor câștigate. Astăzi, un tânăr care intră în sistem nu mai are nicio certitudine că legea în baza căreia acceptă restrângerea drepturilor civile și riscul permanent asupra propriei vieți va mai exista la finalul carierei sale.
Deși, în discursul electoral, actuala guvernare a invocat constant respectul pentru demnitatea românilor, realitatea demonstrează o ruptură profundă față de nevoile sociale și instituționale. Modelul de „reformă” adoptat urmărește liniștea pe termen scurt, sacrificând sustenabilitatea sistemului și viitorul său profesional.
Strategia este simplă și cinică: menținerea unor privilegii sau facilitarea unor pensionări avantajoase pentru cei aflați la vârful carierei — adesea în poziții de decizie — pentru a neutraliza orice opoziție internă. Oferindu-li-se o ieșire rapidă și sigură din sistem, se cumpără tăcerea celor care ar trebui să apere integritatea profesiei și să reprezinte vocea subordonaților. În acest fel, rezistența instituțională este anihilată înainte de a se putea coagula.
În oglindă, costul tuturor acestor „reforme” este transferat integral asupra generațiilor tinere. Aceștia sunt condamnați să lucreze într-un climat de incertitudine totală, cu orizonturi de pensionare tot mai îndepărtate și beneficii reduse constant. Rezultatul este o demotivare sistemică, în care uniforma încetează să mai fie un simbol al onoarei și devine o povară.
Efectele nu sunt teoretice. Ele se reflectă în miile de demisii și pensionări anticipate care golesc instituțiile de experiență, lăsându-le vulnerabile. Profesioniști formați în zeci de ani aleg să plece la prima oportunitate, de teamă că „mâine va fi mai rău”. În același timp, concursurile de admitere în școlile militare se confruntă cu un deficit istoric de candidați, deoarece tinerii competenți refuză să intre într-un sistem în care statul s-a dovedit un partener neloial.
Domnilor guvernanți, este timpul să priviți dincolo de tabelele bugetare și să vedeți oamenii. Atât pe cei îmbrăcați în haine civile, cât și pe cei îmbrăcați în uniformă. Când veți cere din nou votul românilor, amintiți-vă că liniștea secțiilor de votare și siguranța străzilor pe care circulați sunt asigurate de cei pe care astăzi îi ignorați.
Siguranța națională nu este un slogan de campanie, ci o realitate zilnică garantată de mii de militari și polițiști care își asumă riscuri pe care puțini le-ar accepta. Acești oameni au jurat credință țării, acceptând restrângerea unor drepturi fundamentale. Statul are nu doar o obligație morală, ci și una legală să-și respecte partea din contractul social: stabilitate financiară, predictibilitate și protecție socială.
