Tânără în vârstă de 18 ani din Arad, rănită după ce s-a răsturnat cu ATV, în zona stațiunii Vârtop – Arieșeni

0

O tânără în vârstă de 18 ani din municipiul Arad, a fost rănită sâmbătă, în zona stațiunii Vârtop din comuna Arieșeni.

Tânără se afla pe un ATV, condus de mama acesteia în vârstă de 41 de ani care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

La locul accidentului, au intervenit echipajele SALVAMONT din Alba și Bihor.

” La aproape trei săptămâni de la producerea unui foarte grav accident cu un ATV, în zona stațiunii Vârtop din comuna Arieșeni, iată că salvatorii montani au fost din nou solicitați prin SNUAU 112, să intervină ca echipă de prim răspuns în cazul altei femei, în vârstă de 18 ani, din Arad, victimă a unui accident rutier, în timp ce se deplasa cu un ATV.

Ajunși la fața locului, salvamontiștii din Alba, sprijiniți de colegii din Bihor, au observat că ATV-ul era răsturnat pe marginea drumului, iar persoana accidentată era întinsă pe carosabil.

Imediat, salvatorii montani au asigurat zona, au evaluat victima și au acordat primul ajutor.

De asemenea, persoana accidentată a fost izolată contra temperaturilor scăzute și a ploii, până la sosirea unui echipaj al Ambulanței, pentru transportul victimei la o unitate spitalicească.

Creșterea numărului accidentelor, unele deosebit de grave, soldate cu decesul sau rănirea gravă a unor nevinovați, în care sunt implicate persoane care conduc ATV-uri, ne determină să revenim cu un gând: PÂNĂ CÂND?” au transmis reprezentanții Salvamont Alba.

Inspectoratul Judeţean de Poliție Alba a emis un comunicat de presă, cu detalii suplimentare despre cauzele care au stat la baza producerii accidentului.

La data de 11 martie 2023, în jurul orei 12.15, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au intervenit pe raza localității Arieșeni, la un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări, a rezultat că o femeie de 41 de ani, din municipiul Arad, în timp ce conducea un ATV, pe DN 75, în zona Vârtop, s-a răsturnat.

În urma accidentului, o tânără de 18 ani, din municipiul Arad, pasageră pe ATV, a suferit leziuni corporale, posibil ușoare și a fost transportată la spital.

Conducătoarea ATV-ului a fost testată privind consumul de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top