Descoperire de substanțe interzise, în urma unui control efectuat de polițiști într-un bar din comuna Ilia

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia au desfășurat, vineri, 09 mai a.c., o acțiune de control într-un bar din comuna Ilia, vizând prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În timpul verificărilor, în jurul orei 20:00, au fost efectuate controale corporale asupra mai multor persoane prezente în local. În urma acestora, asupra a doi bărbați au fost descoperite substanțe vegetale susceptibile a fi interzise la deținere.
La unul dintre aceștia, un bărbat de 31 de ani, din comuna Ilia, polițiștii au găsit o cutie din plastic ce conținea o substanță vegetală uscată, de culoare verde închis, sub formă de muguri. De asemenea, asupra acestuia a fost identificat și un grinder metalic care conținea o substanță similară.
Un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Deva, a fost găsit în posesia unei folii din plastic, în care se afla o cantitate de substanță vegetală uscată, tot sub formă de muguri.
Substanțele identificate au fost ridicate și sigilate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate structurii specializate, cazul fiind preluat de unitatea de Parchet competentă, pentru investigații suplimentare, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Polițiștii continuă acțiunile de prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri în zonele rurale și urbane din județ.