STOP CORUPȚIEI din CNAIR – Sindicatele cer responsabilitate în administrarea și cheltuirea banilor publici!

0

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, care reunește angajați ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), solicită forurilor de conducere ale instituției să administreze și să cheltuiască banii publici cu responsabilitate, iar fiecare decizie privind contractarea de servicii externe să fie analizată la sânge. Tragem acest semnal de alarmă după ce la propunerea Direcției Resurse Umane din cadrul CNAIR s-a hotărât contractarea unor servicii externe pentru a stabili legalitatea drepturilor și obligațiilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă în condițiile în care, pentru prestarea acestei activități, există suficienți angajați în cadrul companiei. 

CNAIR a creat în decembrie 2020, în organigramă, postul de Director Resurse Umane și a încercat să angajeze prin concurs un expert în acest domeniu, din mediul privat, însa din păcate se dovedește că performanta nu este pe măsura salariului și a funcției având în vedere că în ședința Consiliului de   Administrație nr.13/06.07.2021, la propunerea Direcției Resurse Umane, s-a hotărât contractarea unor servicii externe pentru a stabili legalitatea drepturilor și obligațiilor prevăzute în actualul Contract Colectiv de Munca. 

Înțelegerea și aplicarea prevederilor din CCM este apanajul Direcției Resurse Umane în cadrul căreia există un număr semnificativ de salariați (26 conform organigramei), care sunt plătiți și pentru verificarea prevederilor existente în CCM. Astfel, nu considerăm oportună cheltuirea altor bani din bugetul CNAIR pentru sarcini ce sunt prevazute în fisele de post ale unor salariați.

Mai mult decât atât, au fost organizate cursuri de formare – experți în legislația muncii cu participarea a 5 persoane din centralul CNAIR și a 2 persoane din fiecare regională. Nu înțelegem, astfel, de ce ar mai fi necesari alți experți în legislația muncii (plătiți foarte bine probabil), când pentru această activitate s-ar putea foarte bine organiza un colectiv din experții în legislația muncii  existenți (aproximativ 20 persoane pe întreaga companie). 

În conformitate cu legislația muncii, există obligativitatea înregistrării contractelor colective de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă al municipiului București, fapt îndeplinit de către Companie și Sindicatul reprezentativ. Faptul ca CCM a fost înregistrat la ITM și a primit număr de înregistrare după verificarea de către inspectorii de muncă probează legalitatea prevederilor din CCM.

În materie de resurse umane sunt multe probleme în companie, precum: diferențe foarte mari între regionale pentru aceleași post, diferențe foarte mari între cel mai mic și cel mai mare salariu din companie, un număr foarte mic de muncitori, existența a doua grile de salarizare, neefectuarea cursurilor de formare profesională, angajarea unor salariați pe criterii politice cu salarii  maxime din grilă în condițiile în care angajați cu experiență efectuează același lucru cu până la 2.000 de lei mai puțin, angajați vechi pe care se bazează compania pentru că noii angajați nu au experiența și nici nu cunosc activitatea particulară a companiei. 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top