Ca urmare a informării transmise de reprezentantii operatorului de distribuție DEER – Sucursala Alba, prezenți în CJCCI, situația pentru remedierea avariilor la liniile de înaltă, medie și joasă tensiune se prezintă astfel:
• La această oră, peste 72 de specialiști intervin neîntrerupt pentru remedierea defecțiunilor din rețea.
• Din totalul inițial de 43.531 de consumatori afectați, eforturile concentrate au dus la realimentarea unei mari părți din rețea, la acest moment mai fiind nealimentați un număr de 29.583 consumatori.
• Pentru a accelera reparațiile la liniile de tensiune afectate, s-a solicitat sprijinul a 2 echipaje cu 8 specialiști din județele limitrofe.

Pentru a asigura continuitatea serviciilor esențiale, au fost luate următoarele măsuri de urgență:
• ISU Alba a dislocat deja 2 generatoare de putere mare, puse la dispoziția DEER pentru asigurarea alimentării cu energie în localitatea Abrud, vizând puncte critice de infrastructură.
• Suplimentar, 5 generatoare de mare capacitate (450KVA) din cadrul ISU Arad, ISU Bihor, ISU Cluj, ISU Mureș și ISU Sibiu au fost puse la dispoziție de către IGSU. Generatoarele se află la acest moment in tranzit spre județul Alba. Acestea vor fi puse la Dispoziția DEER Alba, pentru a fi dislocate la puncte de transformare sau pentru alimentarea stațiilor de tratare și pompare a apei, astfel încât populația să poată beneficia de apă potabilă și energie electrică în cel mai scurt timp.

Rugăm cetățenii din localitățile afectate să dea dovadă de înțelegere în ceea ce privește timpul necesar remedierii acestor avarii complexe. Forțele de intervenție, de la pompieri militari până la echipe tehnice ale distribuitorului de energie electrica, drumuri nationale și județene, autorităti publice locale și județene, sunt în teren, în condiții meteorologice dificile, și acționează neîncetat pentru revenirea la starea de normalitate în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru răbdare și cooperare.
Monitorizarea situației continuă prin Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, toate instituțiile implicate fiind în alertă permanentă.