Ședință la Prefectură, pentru a decide soarta piețelor din Alba. Ce măsuri au fost luate

0

Într-o şedinţă a conducerii Prefecturii cu mai mulţi primari din judeţul Alba, au fost găsite soluţii pentru menţinerea în funcţiune a pieţelor agroalimentare.

Luni intră în vigoare măsura suspendării activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, a târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte, volante şi a talciocurilor.

Hotărârea permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

În urma discuţiilor purtate la nivelul Instituţiei Prefectului, au fost luate unele măsuri, pentru ca activitatea comercianţilor şi producătorilor locali să continue legal şi în condiţii de siguranţă în pieţele din județ, după instituirea de către Guvern a măsurilor speciale pentru combaterea Covid-19, începând de luni, 9 noiembrie.

Soluțiile găsite de autorități sunt:

Rabatarea pereților exteriori în cazul piețelor închise, acolo unde este posibil;

Mutarea meselor alocate producătorilor agricoli în spații publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective;

Organizarea unor piețe volante în aer liber, pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și al producătorilor agricoli locali, duminică, 8 noiembrie a. c, la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Alba și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba, în prealabil, fiind contactați toți primarii din municipiile și orașele județului Alba în care funcționează piețe agroalimentare în regim permanent.

Scopul discuțiilor a fost acela de a identifica măsurile ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei piețe agroalimentare din județ în vederea asigurării accesului producătorilor agricoli în aceste spații, precum și asigurarea posibilității cetățenilor de a continua să se aprovizioneze cu produse alimentare de la producătorii locali, în contextul punerii în aplicare, începând cu data de 9 noiembrie a.c., a unor măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID – 19.

Au fost propuse și dezbătute o serie de măsuri, cum ar fi: rabatarea pereților exteriori în cazul piețelor închise, acolo unde este posibil; mutarea meselor alocate producătorilor agricoli în spații publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective; organizarea unor piețe volante în aer liber, pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale.

” Doresc să le mulțumesc primarilor, care au făcut eforturi deosebite pentru a asigura condițiile necesare funcționării piețelor agroalimentare, venind astfel în sprijinul cetățenilor și totodată a producătorilor agricoli.

Suplimentar măsurilor stabilite, administratorii piețelor agroalimentare vor reduce numărul standurilor de vânzare și vor limita numărul de persoane prezente în același timp în incinta pieței. De asemenea, se vor organiza fluxuri separate pentru persoanele care intră în piața agroalimentară, respectiv părăsesc respectiva piață, precum și triajul observațional atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători”. Precizează prefectul Nicolae Albu.

Reamintim faptul că pentru prevenirea răspândirii virusului ŞARC –Cov-2, pe lângă măsurile menționate anterior este necesară respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară, precum: purtarea măștii de protecție atât de către comercianți, cât și de către cumpărători; purtarea mănușilor de către comercianți, păstrarea distanței fizice de minim 1,5 metri, dezinfecția periodică a spațiilor și tarabelor; etc.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top