Șase jucători de la Dinamo au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Meciul de astăzi cu Chindia a fost amânat pentru a doua oară într -o lună

0

Șase jucători ai clubului Dinamo au fost depistați pozitiv cu COVID-19, iar partida programată joi, de la ora 19:00, cu Chindia Târgoviște, a fost amânată.

Situația de la Dinamo a fost confirmată de Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste, care, de asemenea, a anunțat că o dată pentru disputarea partidei cu Chindia, o restanță a rundei a treia din play-out, va fi luată în perioadă următoare.

„Înțeleg că este vorba despre șase jucători testați pozitiv, se va repeta testul astăzi, iar mâine se vor repeta testele. Meciul s-a amânat, nu am luat o decizie scrisă, dar, cu certitudine, meciul se amână pentru o dată ulterioară”, a declarat Justin Ștefan, la ProX.

Meciul Dinamo – Chindia se amână, astfel, pentru a doua oară în ultima lună din cauza COVID-19. Partidă, care ar fi trebuit să se dispute inițial pe 12 iunie, a fost reprogramată pentru 16 iulie după ce magazinerul clubului din „Ștefan cel Mare” a fost confirmat pozitiv.

Ultimul set de teste pentru depistarea noului coronavirus la Dinamo a fost efectuat marţi dimineaţă, la o clinică privată din capitală, iar rezultatele au venit la 48 de ore distanţă. Se pare că şase jucători dinamovişti au fost depistaţi cu noul coronavirus. Jucătorii au fost băgaţi în izolare, iar restul lotului va fi supus unui nou set de teste, în orele următoare.

Cei şase jucători depistaţi pozitiv sunt: Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Ştefan Fără, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr.

În ultimele zile, la Săftica, au avut acces, din exterior, doar un şofer şi un scouter. Niciunul dintre aceştia nu a fost testat.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top