Peste 180 de polițiști Și 300 de jandarmi, la datorie de Paștele Catolic

0

Polițiștii albaiulieni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Paștele catolic să fie sărbătorit în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

În acest sens, peste 180 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, la nivelul județului Alba, împreună cu 300 de jandarmi, și cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Este permisă circulația persoanelor în intervalul orar 20 – 2, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, persoanelor care participă la slujbele religioase cu ocazia Paștelui catolic, fără a fi nevoie de declarația pe propria răspundere.

Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase

Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane.

Peste 180 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

Vor fi folosite, în medie 90 de autospeciale.

Cei mai mulți polițiști care s vor afla în misiune sunt din structurile de ordine publică și rutieră, iar alături de aceștia, ca de fiecare dată, vor acționa polițiștii de la investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, transporturi și luptători de intervenţie rapidă.

Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor fi angrenați în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, polițiștii rutieri vor acționa în zonele identificate problematice. Pentru combaterea excesului de viteză pe drumurile publice vor acționa 14 aparate radar.

Reamintim că, în interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00.

Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00.

De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!.

În acest sfârșit de săptămână, și Jandarmeria Alba va desfășura misiuni de asigurare la 3 locații, cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului. Jandarmii vor acționa în sistem mixt de menținere alături de efective ale IPJ Alba în vederea continuării acțiunilor preventive precum și cele de verificare a respectării măsurilor stabilite pentru spațiile publice, care trebuie respectate în perioada stării de alertă.

Fiind primul weekend al vacanței școlare, atenția jandarmilor va fi direcționată către zonele turistice unde vom avea un număr de circa 20 de jandarmi.

De asemenea, în județ vor acționa un număr de aproximativ 300 de jandarmi, care au că principală misiune respectarea de către cetățeni a prevederilor legale care reglementează normele de conviețuire socială. Totodată, vor urmări și respectarea măsurilor de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de Covid 19.

Vă reamintim, că de vineri până duminică, în localitățile unde numărul îmbolnăvirilor depășește 4 la mia de locuitori, agenții economici au obligația să închidă spațiile comerciale la ora 18:00 iar circulația populației este limitată între orele 20.00 – 05.00. Excepție face ziua de sâmbătă, când circulația este permisă până la ora 02:00, astfel încât cei care sărbătoresc Paștele catolic şi reformat să poată participa la slujba de Înviere a Domnului Iisus Hristos.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top